Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

Angajări la Ministerul de Interne: Peste 6.300 de persoane vor fi încadrate în acest an

Publicat

politisti

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni că, în acest an, în MAI vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 fiind ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi o alocare de 61,5 milioane de lei.

„În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal şi aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (…) Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice şi asigurarea muniţiei pentru misiuni şi antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat şi constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol. În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar şi echiparea cu mijloace de protecţie pentru angajaţii ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi”, a spus Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare.

Ea a adăugat că pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin MAI pe parcursul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, inclusiv în zona de asigurare a securităţii celor peste 200 de evenimente care au loc în ţara noastră în această perioadă, s-a estimat că este nevoie de aproximativ 19,5 milioane de lei.

„O altă prioritate despre care vreau să vorbesc rămâne îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a centrelor de pregătire a angajaţilor, sens în care vom continua lucrările de consolidare şi reabilitare a sediilor unităţilor ministerului, inclusiv în zona deservită de instituţiile prefectului şi, practic, pentru aceste investiţii am propus suma de 127 de milioane de lei, din care pentru instituţiile prefectului 6,1 milioane de lei. Continuăm în acest an procesul de înnoire a parcului auto, vrem în plus să introducem un nou concept de autospecială de patrulare care asigură protecţia poliţiştilor, prin delimitarea zonei în care aceştia stau de zona destinată persoanelor reţinute, care de multe ori au manifestări violente. Avem în derulare un proiect pilot în Bucureşti, însă vrem să mergem mai departe cu acest proiect prin achiziţia a 2.000 de autospeciale de acest tip şi pentru acest obiectiv avem alocată o sumă de 80 de milioane de lei din venituri proprii”, a menţionat ministrul.

Comisiile de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Afacerilor Interne, cu 21 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri.

Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MAI este de 18.467.209.000 de lei, cu 21,50% mai mare faţă de cel de anul trecut. Nu a fost adoptat niciun amendament.

sursa: realitatea.net


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

UPDATE VIDEO: Maşină cuprinsă de flăcări în parcarea magazinului „Penny Market” din Sebeş

Publicat

masina flacari

Un incendiu a distrus un autoturism, în parcarea magazinului „Penny Market” din Sebeş. La faţa locului au intervenit pompierii din localitate. Maşina a ars cu flăcări puternice, ce au fost observate din trafic. „Garda de intervenţie Sebeş acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism […]

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Guvernul rămâne fără bani pentru salariile bugetarilor. Document îngrijorător de la Ministerul Finanţelor

Publicat

bani

Ministerul Finanțelor solicită mai multor instituții bugetare să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul, în condiţiile în care la rectificarea de buget nu ar urma să primească bani în plus la acest capitol şi în unele cazuri sumele aprobate nu acoperă salariile integral, în trimestrul IV. Asta în condiţiile în care salariile bugetarilor au […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Premiu special pentru o elevă din Aiud, la Olimpiada Naţională de Biologie 2019

Publicat

biologie

O elevă de la Şcoala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a câştigat premiu special la etapa naţională a Olimpiadei de Biologie desfăşurată la Oradea, în perioada 21-24 aprilie. Potrivit IŞJ Alba, este vorba despre Bianca Antonia Budai, elevă în clasa a VII-a, pregătită de prof. Corina Pojar. Eleva a obţinut Premiul Special acordat de IŞJ Bihor. […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Pedeapsă majorată pentru bărbatul din Pianu de Jos care a violat o bătrână de 90 de ani. Decizie la Curtea de Apel

Publicat

Penitenciarul Aiud

Cuțitar Virgil, bărbatul din Pianu de Jos care a violat o bătrână de 90 de ani în propria casă și-a primit sentința finală. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia i-au majorat pedeapsa cu încă 6 luni de închisoare pentru viol și violare de domiciliu. Mai exact, pentru faptele sale, bărbatul va sta după gratii 4 […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate