Connect with us
Advertisement

Administrație

Angajări la stat. POSTURI vacante în instituții publice din Alba. LISTA, calendarul concursurilor, condiții pentru candidați

Publicat

În următoarea perioadă, se organizează mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante la instituții publice din județul Alba.

Candidații interesați trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Condiții generale pentru ocuparea posturilor în administrația publică

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitate deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

Palatul Principilor Transilvaniei, Alba Iulia

  • șef serviciu

Condiții: studii superioare, vechime 4 ani

  • economist

Condiții: studii superioare, vechime 2 ani

  • referent de specialitate, grad III

Condiții: studii superioare, vechime 2 ani

  • referent de specialitate, grad debutant

Condiții: studii superioare, fără vechime

  • muncitor calificat întreținere – electrician

Condiții: studii medii/generale; vechime 2 aniâ

  • îngrijitor clădiri

Condiții: studii medii/generale, fără vechime

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere pentru toate posturile: 4 octombrie 2023, ora 13.30, la Birou resurse umane, Primăria Alba Iulia

Concurs: 12 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă, la sediul palatului; 12 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; data organizării interviului se anunță în 4 zile lucrătoare de la proba scrisă/practică

Universitatea „ 1 Decembrie 1918 ” din Alba Iulia

  • muncitor calificat – bucătar

Condiții: studii medii (minim 10 clase ); deținerea unui certificat de calificare în meseria de bucătar; cel puțin 5 ani vechime  în meseria de bucătar

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 5 octombrie 2023, ora 16.00, la la secretar comisiei de concurs, Direcția General Administrativă, Biroul Personal Salarizare, corp D, parter

Concurs: 16 octombrie 2023, ora 10.00 – priba practică; 19 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia

  • îngrijitor / muncitor

Condiții: studii medii (minim 10 clase), vechime în muncă 5 ani, cunoștințe și abilități practice în domeniile mecanică, construcții, tâmplărie și electricitate; disponibilitate la program flexibil de lucru, prelungit în situații speciale

Selecția dosarelor de concurs: 9 octombrie 2023, ora 10.00

Concurs: 12 octombrie 2023, ora 12.00 – proba scrisă; 17 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; 20 octombrie 2023, ora 12.00 – interviu

Detalii la secretariatul unitatii (Alba Iulia, str. Calarasilor, nr.2) sau la telefon 0258811737 .

Grădinița cu program prelungit nr. 8 Alba Iulia

  • spălătoreasă lenjerie 1 normă

Condiţii: studii medii, abilități de relaționare – comunicare cu întreg personalul unității de învățământ; curs de igienă efectuat valabil; abilități de lucru în echipă; răspunde de inventarul încredințat; disponibilitate pentru lucru în 2 schimburi; efectuează și alte sarcini trasate de către conducere; experiența pe un post similar constituie avantaj

Termenul pentru depunerea dosarelor: 29 septembrie 2023

Concurs: 9 octombrie, ora 9.00 – proba scrisă; 11 octombrie, ora 9.00 – proba practică; 11 octombrie, 11.00 – interviu

Detalii la Grădinița cu program prelungit nr.8 Alba Iulia, str.Vasile Goldiș, Nr.7, telefon: 0258835031.

Spitalul Municipal Aiud

  • statistician medical

Condiții: studii medii de specialitate sau medii (cu diplomă), 6 luni vechime în activitate

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 5 octombrie 2024, ora 16.00, la sediul instituțieiâ

Concurs: 13 octombrie 2023, ora 8.30 – proba scrisă, 18 octombrie 2023, ora 8.30 – interviu

Detalii, la sediul Spitalului Aiud, str. Spitalului Nr 2

Colegiul Național ”Inochentie Micu Clain” Blaj

  • secretar (0,5 normă)

Condiții: studii superioare absolvite cu diplomă de licență; cunoștințe operare calculator, inclusive EDUSAL, REVISAL, SIIR; vechime 10 ani

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 6 octombrie 2023, ora 12.00, la sediul instituției

Concurs: 16 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 16 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; 16 octombrie 2023, ora 15.30 – interviu.

Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni

  • paznic

Condiții: studii minim 10 clase, atestat privind paza obiectelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, conform Legii nr. 333/2003

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 4 octombrie 2023, ora 14.00, la secretariat liceu

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 25 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la secretariatul Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni, str. Izvoarelor, nr. 2, telefon 0258/77154, email: lts.cimpeni@isjalba.ro

Spitalul Municipal Sebeș

  • manager

Condiții: absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic; absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii / al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată; cel puţin 10 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată; nu au împlinit vârsta standard de pensionare.

Termen limită de depunere a dosarelor de înscriere: 9 octombrie 2023

Concurs: 18 octombrie 2023 ora 10.00, susținerea proiectului de management și răspunsul la întrebările comisiei

Detalii la Spitalul Municipal Sebeș, Str Șurianu nr 41, Jud Alba sau prin e-mailul spitalul_sebes@yahoo.com.

Școala Gimnazială Blandiana

  • șofer microbuz (0,5 normă)

Condiții: studii profesionale; permis cat. D; atestat transport de persoane dobândit sau in curs de dobândire; vechimea în muncă: nu se solicită

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 27 septembrie 2023

Concurs: 5 octombrie 2023, ora 9.00 – proba scrisă, 9 octombrie 2023, ora 9.00 – proba practică, 11 octombrie 2023, ora 9.00 – interviu

  • muncitor întreținere (0,5 normă)

Condiții: studii 10 clase; vechimea în muncă: nu se solicită

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 27 septembrie 2023

Concurs: 5 octombrie 2023, ora 13.00 – proba scrisă, 9 octombrie 2023, ora 13.00 – proba practică, 11 octombrie 2023, ora 13.00 – interviu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement