Connect with us
Advertisement

Administrație

Angajări la STAT: Posturi vacante în instituții publice din județul Alba. Condiții pentru candidați și calendarul concursurilor

Publicat

Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în instituții publice din județul Alba.

Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitate deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

Școala Gimnazială Ciugud

  • îngrijitor

Condiții: studii medii, vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.

Concurs: 28 august 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 24 august 2022, ora 10.00 – proba practică; 26 august 2022, ora 12.00 – proba interviu.

Detalii la Școala Gimnazială Ciugud, cu sediul în Ciugud, Str. Principală nr. 127, județul Alba, telefon: 0258/841.383.

Primăria comunei Berghin

  • inspector de specialitate, grad debutant – Compartimentul fond funciar

Condiții: studii universitare de licență; domeniul: inginerie geodezică; specializarea: măsurători terestre și cadastru; topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodeziei; cadastru și managementul proprietăților; geodezie și geoinformatică; cunoștințe utilizare aparat GPS si operare program AUTOCAD; nu sunt condiții de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 11 august 2022

Concurs: 23 august 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 23 august 2022, ora 13.00 – proba practică; 23 august 2022, ora 15.00 – proba interviu.

Detalii la Primăria Comunei Berghin, telefon 0258/854.101 sau 0258/854.344.

Primăria Aiud

  • șef serviciu al Serviciului Poliția Locală

Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; diploma de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă; vechime în specialitatea studiilor: minim 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de şef serviciu

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 8 august

Concurs: 23 august, ora 11.00 – proba scrisă; interviul se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

  • consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior – Direcția Arhitect – Șef, Compartiment Achiziții publice, Investiții

Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 7 ani.

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 8 august 2022

Concurs: 24 august 2022, ora 10.00 – proba scrisă; interviul se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

  • expert, clasa I, grad profesional asistent – Direcția Arhitect – Șef, Compartiment Strategii de informatizare

Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare: matematică și științe ale naturii, ramura de știință: matematică; domeniul fundamental de ierarhizare: științe inginerești; cunoștințe PC – nivel avansat din: Concepte de bază ale tehnologiei informației (IT), Utilizarea computerului și organizarea fișierelor, Procesare de text, Calcul tabelar, Baze de date, Prezentări, Informație și comunicare; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 1 an.

Termenul pentru depunerea dosarelor de înscriere: 8 august.

Concurs: 19 august 2022, ora 10.00 – proba suplimentară pentru testarea cunoștințelor în domeniul tehnologiei informației; 22 august 2022, ora 10.00 – proba scrisă; interviul se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Relații suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, număr de telefon 0258 861 310, interior 1013/fax 0258 861280, e-mail: resurse@aiud.ro.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

  • îngrijitor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

Condiții: studii – școală generală; vechimea necesară – minimum un an.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 4 august 2022

Concurs: 16 august 2022 – proba practică; 19 august 2022 – proba interviu.

Detalii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – Resurse umane, telefon 0258/810.964, respectiv de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, telefon 0269/211.429.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement