Connect with us
Advertisement

Administrație

Angajări la stat: POSTURI vacante la instituții publice din județul Alba. LISTA, condiții pentru candidați, calendar concursuri

Publicat

În această perioadă sunt vacante mai multe posturi în instituții publice din județul Alba. Sunt organizate concursuri pentru ocuparea acestora.

Candidații interesați trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Condiții generale pentru ocuparea posturilor în administrația publică

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitate deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

ALBA IULIA

Inspectoratul Școlar Județean Alba

angajări în cadrul proiectului cu titlul ”FUTURE – educație prin programe de a doua șansă pentru un viitor mai bun” ID 136179

  • cadru didactic Limba modernă 2 (A4) 3.4 (5 luni)

Condiții: studii superioare absolvite – limbi straine – 3 ani; cadru didactic într-o instituție de învățământ – 1 an; capacitate de predare și evaluare obiectivă; capacitatea de a lucra cu participanți care aparțin grupurilor social-vulnerabile; preocupare permanentă pentru ridicarea nivelului individual de pregătire al grupului țintă; capacitatea de analiză și monitorizarea evoluției grupului țintă; atitudine pozitivă și abilități de a mobiliza și motiva grupul țintă

  • cadru didactic Cultură de specialitate și instruire practică (A4) 3.5 (5 luni)

Condiții: studii superioare absolvite –3 ani; Experiență cadru didactic cultură de specialitate – 1 an; cadru didactic într-o instituție de învățământ – 1 an; capacitate de predare și evaluare obiectivă; capacitatea de a lucra cu participanți care aparțin grupurilor social-vulnerabile; preocupare permanentă pentru ridicarea nivelului individual de pregătire al grupului țintă; capacitatea de analiză și monitorizarea evoluției grupului țintă; atitudine pozitivă și abilități de a mobiliza și motiva grupul țintă

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 10 iulie 2023 , ora 16.00

Concurs: 13 iulie 2023, ora 16.30 -proba scrisă – testare cunoștințe de specialitate; 17 iulie 2023, ora 16.30 – interviu

Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

  • muncitor calificat (lăcătuș) – Compartiment Administrativ.

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă de minimum 12 ani; calificare ca lăcătuș (diplomă sau curs de calificare).

Dosarul pentru înscriere la concurs se depune până în data de 3 iulie 2023 ora 16.00.

Concurs: 11 iulie 2023, ora 10.00 – proba practică; interviul, în cel mult 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei practice.

Relaţii suplimentare la telefon 0258/813300 sau la sediul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia sau pe pagina www.mnuai.ro la secţiunea anunţuri sau la adresa de e-mail resurseumane@mnuai.ro.

Școala Gimnazială Ciugud

  • administrator patrimoniu (0,5 normă)

Condiţii: studii superioare; cunoștințe de operare/programare pe calculator (word, excel), disponibilitate la program de lucru flexibil/ activităţi în week-end; constituie un avantaj posesia permisului de conducere categoria B; vechime: 15 ani.

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 13 iulie 2023, ora 11.00

Concurs: 21 iulie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 25 iulie 2023, ora 10.00 – interviul.

Relații suplimentare la Școala Gimnazială Ciugud, strada Principală nr. 127, secretariat, tel. 0258841383, email: contact@scoalaciugud.ro.

TEIUȘ

Primaria orașului Teiuș

  • șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență

Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; certificat de absolvire curs Șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență/ declarație pe proprie răspundere privind angajamentul de a deține acest certificat în termen de 6 luni, sub sancțiunea destituirii din funcție; aviz psihologic; permis de conducere minim categoria B, C, C+E.

Termen pentru depunerea dosarului de concurs: 10 iulie 2023, ora 16.00.

Concurs: 19 iulie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 24 iulie 2023 ora 10.00 – interviul.

Relații suplimentare la sediul Primăriei oraș Teiuș, str.Clujului, nr.80, jud.Alba sau la telefon nr.0258851101 interior 24.

ZLATNA

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, țara de piatră” Zlatna

  • director executiv

Condiții: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; posesor permis conducere categoria B; vechimea în muncă: minimum 3 ani; să cunoască o limbă de circulaţie intenaţională (dovedită prin acte de- studii sau prin declaraţie pe propria răspundere a candidatului);  cunoştineţe utilizare PC (dovedite prin acte de studii sau prin declaraţie pe propria răspundere a candidatului)

Termenul pentru înscrieri: 6 iulie 2023, ora 16.00.

Concurs: 14 iulie 2023, ora 11.00 – proba scrisă; 19 iulie 2023, ora 11.00 – interviul

Detalii suplimentare, la sediul Asociaţiei/ Primăriei oraş Zlatna – compartiment Resurse Umane, str. Piaţa Unirii, nr. 1A, judeţul Alba, sau la telefon nr. 0258856337.

Alte localități

Primăria comunei Rimetea

  • guard

Condiții: studii generale

Termen pentru înscrieri: 7 iulie 2023. ora 16.00

Concurs: 14 iulie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 20 iulie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la Primăria comunei Rimetea, nr. 34, telefon 0258768001, e-mail: contact@primariarimetea.ro.

foto: pixabay.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement