Connect with us
Advertisement

Administrație

Angajări la STAT. POSTURILE vacante în această perioadă în instituții publice din județul Alba. Condiții pentru candidați

Publicat

Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în județul Alba. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

ALBA IULIA

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia

– operator imagine, treapta I 1/2 normă, Compartimentul Etnografie și folclor – Serviciul Cercetare, conservare și valorificare patrimoniul cultural material și imaterial

Condiții: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în domeniul postului sau echivalentă de 6 ani și 6 luni; cursuri de formare profesională sau de specializare ca operator imagine sau asimilat; cunoștințe dc operare calculator, prelucrare imagine, montaj imagine.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 5 noiembrie 2020, ora 16:00

Concurs: 13 noiembrie 2020, ora 11:00: proba practică; 18 noiembrie 2020, ora 11:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba-Iulia, str. Mihai Viteazul, nr. 2, Județul Alba, telefon 0258813076 sau 0745264755.

Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia

– îngrijitor

Condiții: nivelul studiilor – studii generale, medii; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită

Perioada pentru depunerea dosarelor: 2-6 noiembrie 2020

Concurs: 12 noiembrie 2020, ora 12:00: proba practică; 13 noiembrie 2020, ora 10:00: proba interviu.

– muncitor întreținere

Condiții: nivelul studiilor – studii generale, medii; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.

Perioada pentru depunerea dosarelor: 2-6 noiembrie 2020

Concurs: 16 noiembrie 2020, ora 10:00: proba practică; 17 noiembrie 2020, ora 12:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa”, cu sediul în Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, județul Alba, telefon 0258.816.065, 0721.295.568.

Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” Alba Iulia

– ajutor de bucătar (0,5 normă)

Condiții: nivelul studiilor – studii medii; abilități de lucru în echipă; disponibilitate pentru lucru în 2 schimburi; curs igienă; abilități, calități și aptitudini necesare: seriozitate, responsabilitate, corectitudine; condiții vechime – nu este cazul.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 2 noiembrie 2020

Concurs: 10 noiembrie 2020, ora 09.00: proba scrisă; 10 noiembrie 2020, ora 13.00: proba interviu.

Relații suplimentare, la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” din Alba Iulia, str. Călărași nr. 2, Județul Alba, telefon: 0258/811.820

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Alba lulia

– ajutor de bucătar (0,5 normă)

Condiții: nivelul studiilor – studii medii; abilități de lucru în echipă; disponibilitate pentru lucru în 2 schimburi; curs igienă; abilități, calități și aptitudini necesare: seriozitate, responsabilitate, corectitudine; condiții vechime – nu este cazul.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 noiembrie 2020

Concurs: 11 noiembrie 2020, ora 09.00: proba practică; 11 noiembrie 2020, ora 13.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16, cu sediul în Alba lulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, județul Alba, telefon 0258/815.596.

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia

– îngrijitor

Condiții: studii medii; vechime – nu se solicită.

Concurs: 11 noiembrie 2020, ora 11:00: proba practică; 11 noiembrie 2020, ora 13:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. T. Vladimirescu nr. 39, judeţul Alba, telefon 0748.106.933, e-mail csei@isjalba.ro.

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” Alba Iulia

– administrator patrimoniu (0,5 normă)

Condiţii: nivelul studiilor – superioare de lungă durată în domeniu(facultate de informatică); vechime în muncă – 3 ani în specialitatea postului de informatician/sau în specialitatea studiilor necesare ocupării postului; avizul cultului ortodox.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 2 noiembrie 2020

Concurs: 6 noiembrie 2020, ora 10.00: proba scrisă; 10 noiembrie 2020, ora 10.00: proba practică; 12 noiembrie 2020, ora 13.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan”, Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bd. Transilvaniei nr. 36A, judeţul Alba, telefon 0258/834.890 sau 0758/493.482.

AIUD

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement