Connect with us
Advertisement

Administrație

Angajări la STAT: POSTURILE vacante la instituții publice din județul Alba. LISTA, condiții și calendarul concursurilor

Publicat

Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în instituții publice din județul Alba.

Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitate deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

ALBA IULIA

Primăria Municipiului Alba Iulia

  • consilier școală după școală  – Unitatea de Management a proiectului „O nouă viață în „LUMEA NOUĂ” – Alba Iulia” (2 ore/zi, respectiv 10 ore/săptămână)

Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de știință (RSI): sociologie sau psihologie și științe comportamentale; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale: nu este necesară.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 5 decembrie 2022

Concurs: 14 decembrie 2022, ora 11.00 – proba scrisă; ora și data interviului se vor comunica ulterior.

Detalii la Primăria Municipiului Alba Iulia din Calea Moţilor nr. 5 A, et. 2, județul Alba, telefon 0372/586.473.

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13 Alba Iulia

  • îngrijitor grupă învățământ preșcolar

Condiții: studii generale sau medii; vechime: cel puțin 1 an; cursuri de igienă absolvite sau dovada înscrierii la curs; să cunoască și să poată identifica materialele de curățenie de bază, necesare în activitatea de curățenie; să aibă deprinderi practice specifice activității de curățenie; abilități, calități și aptitudini necesare: persoană serioasă, stabilă emoțional, responsabilitate și corectitudine; disponibilitate pentru desfăşurarea unor activităţi în week-end

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 13 decembrie 2022, ora 12.00

Concurs: 20 decembrie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 20 decembrie 2022, ora 10.30 – proba practică; 20 decembrie 2022, ora 13.00 – proba practică.

Detalii la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13, Str. Energiei nr. 21, Alba lulia, județul Alba şi la telefon: 0258/820.057, e-mail casutafermecata13ab@yahoo.com.

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 16 Alba Iulia

  • îngrijitor copii

Condiții: studii medii; abilități de relaționare – comunicare cu întreg personalul unității de învățământ; curs de igienă efectuat valabil; abilități de lucru în echipă; disponibilitate pentru lucru în 2 schimburi; experiența pe un post similar constituie avantaj

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 13 decembrie 2022, ora 12.00

Concurs: 20 decembrie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 20 decembrie 2022, ora 11.00 – proba practică; 20 decembrie 2022, ora 12.00 – proba interviu.

Detalii la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16, Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 143, Alba lulia, județul Alba şi la telefon: 0731/308.639, e-mail casutafermecata13ab@yahoo.com.

Biblioteca Națională a României, Filiala din Alba Iulia (Biblioteca Batthyaneum)

  • portar

Perioada de depunere a dosarelor: 18 noiembrie 2022 – 6 decembrie 2022, între orele 8.00 și 16.30; înscrierea este admisă și la sediul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, Str. Gabriel Bethlen nr. 1

Condiții: studii medii generale/gimnaziale; atestat profesional: agent de pază/securitate; vechime minimă în funcția de agent de pază/securitate: 1 an, aviz psihologic în termen de valabilitate; disponibilitatea de a lucra în ture (12 ore) de zi și noapte; cunoștințe de utilizare a echipamentelor specifice activității desfășurate

Concurs: 13 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă (subiecte de specialitate; la sediul filialei din Alba Iulia); 19 decembrie, ora 10.00 – interviul (la sediul central din București)

Detalii la Biblioteca Națională a României, București, Bd. Unirii 22, sectorul 3, telefon: 021/315.90.57, 021/314.24.34, int. 1027, 1036 și 1025.

AIUD

Grădinița cu Program Prelungit ,,Primii Pași” Aiud

  • secretar – 0,25 normă

Condiții: studii superioare, cu diplomă de licență; vechime minimă în domeniul resurselor umane-1 an; cunoștințe privind managementul resurselor umane; cunoștințe de utilizare a softurilor specifice activității: REVISAL, SIIIR; cunoștințe privind întocmirea și administrarea corespondenței oficiale; noțiuni de comunicare și relații publice

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 13 decembrie 2022, între ora 16.00

Concurs: 20 decembrie 2022, ora 10.00 – proba practică; 22 decembrie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

Grădinița cu Program Prelungit ,,Primii Pași”, Aiud, str. Sergent Hațegan, nr. 3, județul Alba, Tel./Fax: +40 258 861465, e-mail:  gpp.primiipasi@isjalba.ro.

Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud

  • îngrijitor

Condiții: studii medii (liceale, cu diplomă de bacalaureat);vechime în muncă, minimum 1 an; abilități de comunicare și relații publice; vârsta minimă reglementată de prevederile legale (minim 18 ani împliniți); capacitate deplină de exercițiu; abilități de lucru în echipă; disponibilitate la program flexibil; răspunde de starea de curățenie și igiena în sectorul repartizat; răspunde de inventarul încredințat; știe să folosească ustensilele de lucru precum și produsele de curățenie; efectuează deplasări în interes de serviciu, în limita sarcinilor, atribuțiilor și responsabilităților din fișa postului; efectuează și alte sarcini trasate de către conducere în limita capacității sale fizice și intelectuale și a programului de lucru; cunoștințe de legislație specifice locului de muncă; cunoștințe în domeniul Sănătății Securității în Muncă și PSI

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 6 decembrie 2022, între ora 15.00

Concurs: 14 decembrie 2022, ora 12.00 – proba practică; 19 decembrie 2022, ora 12.00 – proba interviu

Detalii la Colegiul Național „Titu Maiorescu”, Aiud, str. Ecaterina Varga, nr. 10, județul Alba, telefon 0258/861.946.

BLAJ

Primăria Municipiului Blaj / Biroul Integrare Europeană

  • expert, gradul debutant

Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în ramura de știință științe economice

  • referent, treapta II

Condiții: studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă: minimum 1 an.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 6 decembrie 2022, inclusive

Concurs: 14 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă – Piața 1848 nr. 16; data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Detalii la Primăria Municipiului Blaj, județul Alba, str. Dr. Vasile Suciu nr. 4, telefon: 0258/710.110; fax 0258/710.014, mobil: 0766/396.539.

SEBEȘ

Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș

  • secretar debutant – 0,5 normă

Condiții: studii de specialitate superioare (administrație publică, economice); perfecționări (specializări) nu se solicit; cunoştinţe avansate de utilizare și operare PC ( Excel, Word, Internet, poștă electronică, baze de date); limba engleză nivel mediu; abilități, calități și aptitudini necesare: foarte bune abilități de comunicare în limba română, capacitate de integrare în colectiv, munca în echipă, seriozitate, conștiinciozitate și flexibilitate; cerințe specifice: nu se solicit; vechime: nu se solicită

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 8 decembrie 2022, ora 13.00

Concurs: 19 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 21 decembrie 2022, ora 10.00 – proba interviu

Detalii la Colegiul Național „Lucian Blaga”, Sebeș, cu sediul în Sebeș, str. Călugăreni nr. 49, județul Alba, telefon 0258.731.217.

Liceul Tehnologic Sebeș

  • îngrijitor grădiniță

Condiții: minimum studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu necesită.

Concurs: 9 decembrie 2022, ora 09.00: proba practică; 13 decembrie 2022, ora 09.00: proba interviu.

Liceul Tehnologic Sebeș, cu sediul în Sebeș, strada Dorin Pavel nr. 2, județul Alba, telefon: 0258/731.010.

CÂMPENI

Serviciul de Salubrizare și Administrare a Domeniului Public și Privat Câmpeni

  • administrator – Compartimentul administrative

Condiții: studii medii; vechime în muncă: 3 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 5 decembrie 2022, ora 16.00

Concurs: 13 decembrie 2022, ora 10.00: proba scrisă; 15 decembrie 2022, ora 10.00: proba interviu.

Detalii la Serviciul de Salubrizare și Administrare a Domeniului Public și Privat Câmpeni, str. Av. Iancu nr. 5, județul Alba, telefon 0744/395.773.

Alte localități

Şcoala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă

  • muncitor întreținere

Condiții: studii minimum 10 clase; calificare într-unul din domeniile: mecanic, electric, electrotehnic, construcții civile sau absolvent de liceu, cu atestat profesional în domenii: mecanic, electric, electrotehnic, construcții civile, cu sau fără diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor absolvite: minimum 5 ani; domiciliul stabil in localitatea Cetatea de Baltă; deprinderi și abilități practice pentru executarea lucrărilor de lăcătușerie; deprinderi și abilități practice în mentenanța instalațiilor de apă curentă, tehnico-sanitară și de gaze naturale; deprinderi și abilități practice în executarea lucrărilor de zugrăveli, vopsitorii și reparații în construcții; deprinderi și abilități practice în mentenanța insațională electrice de joasă și medie tensiune; deprinderi și abilități întreținerea spațiilor verzi; permis conducere autovehicole: categoria B.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 14 decembrie 2022, ora 14.30

Concurs: 21 decembrie 2022, ora 11.00 – proba practică; 28 decembrie 2022, ora 11.30 – proba interviu

Detalii la Şcoala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă, Str. Poștei nr. 18, judeţul Alba, telefon/fax: 0258/886.114, mobil: 0748/108.659, email: sc.cetateadebalta@isjalba.ro

Școala Gimnazială „Decebal” Cricău

  • șofer pentru transportul elevilor și preșcolarilor

Condiții: studii minimum 10 clase; cel puțin 1 an vechime transport persoane; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează; disponibilitate program flexibil/ disponibilitate de a lucra peste program sau în zilele de repaus săptămânal.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 15 decembrie 2022, ora 14.00

Concurs: 22 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 27 decembrie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

Detalii la Școala Gimnazială „Decebal”, localitatea Cricău, strada Principală, nr. 319, Județul Alba, telefon: 0258/845.105.

Școala Gimnazială Doștat

  • muncitor de întreţinere – 0,5 normă

Condiții: studii 10 clase; vechimea poate constitui un avantaj.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 8 decembrie 2022, ora 14.00

Concurs: 15 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 16 decembrie 2022, ora 9.00 -: proba interviu

Detalii la Școala Gimnazială Doștat, cu sediul în Doștat, str. Principală, nr. 235, Județul Alba, telefon 0258/764.601, sau 0767/801.550.

Primăria Comunei Râmeț

  • asistent medical comunitar debutant – Compartimentul Asistență Socială

Condiții: studii postliceale, absolvite cu diplomă, specializarea în asistent medical generalist; certificat de membru și adeverința pentru participare la concurs (valabilă 30 de zile de la data emiterii) eliberate de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; permis conducere categoria B.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 9 decembrie 2022, ora 16.00

Concurs: 16 decembrie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 19 decembrie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

Detalii la Primăria Comunei Râmeț, str. Principală, nr.1, judeţul Alba, telefon: 0258/880.026.

Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos

  • îngrijitor

Condiții: studii – școală profesională, studii liceale cu diplomă de bacalaureat sau fără diplomă de bacalaureat; curs de igienă absolvit; domiciliul stabil în comuna Galda de Jos; nu se solicită vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 6 decembrie 2022, ora 15.00

Concurs: 14 decembrie 2022, ora 11.00: proba scrisă; 16 decembrie 2022, ora 13.00: proba interviu.

Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan”, Galda de Jos nr. 247, județul Alba, telefon 0258/846.123.

Primăria Comunei Șugag

  • servant pompier – Compartimentul întreținere, gospodărire, ordine publică și siguranță

Condiții: studii (obligatoriu): studii medii/generale; vechime (obligatoriu): vechime în muncă cel puțin 5 ani; certificate de absolvire curs servant pompier, cod COR 541104; domiciliul stabil în comuna Șugag.

Concurs: 15 decembrie 2022, ora 13.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii la Primăria comunei Șugag, str. Valea Frumoasei nr. 180, județul Alba, telefon: 0258/746.177, fax 0258/746.177.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement