Connect with us
Advertisement

Eveniment

Angajat al Primăriei Aiud, arestat pentru trafic de influență. Concesiona către romi terenuri „contra cost”. Vezi precizările procurorilor

Publicat

Un angajat al Primăriei Aiud  este cercetat de Direcția Generală Anticorupție pentru trafic de influență, după ce s-a descoperit că acesta ar fi solicitat și primit bani de la mai multe persoane de etnie romă în schimbul atribuirii prin concesiune a unor terenuri. Este vorba despre Ștefan Drăgoi, referent de specialitate pe probleme ale romilor.

Drăgoi a fost reținut joi pentru 24 de ore, după ce oamenii legii l-au prins în flagrant încasând suma de 200 de lei de la un denunțător, iar ulterior a fost prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, propunere care a fost admisă de magistrați. Angajații Primăriei Aiud au confirmat că acesta este cercetat de oamenii legii, dar susțin că nu au fost încă informați oficial despre infracțiunile pe care se presupune că le-a comis colegul lor.

Reprezentanții administrației locale susțin că nu au cunoștință despre activitățile infracționale ale consilierului în cauză dar că  este foarte clar că acestea au fost de natură individuală așa că primăria se dezice în totalitate de aceste acțiuni.

Se pare că Ștefan Drăgoi, făcând uz de  funcția pe care o deține în primărie, ar fi solicitat și primit sume de bani de la mai mulță cetățeni de etnie romă, cărora le-ar fi rezolvat atribuirea prin concesiune a unor terenuri aflate în proprietatea Primăriei Aiud.

Dosarul a fost instrumentat de DGA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

UPDATE: Vă prezentăm comunicatul Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 2 august 2012, reţinerea pentru 24 de ore a învinuitului Drăgoi Ştefan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în cursul lunii aprilie 2012, învinuitul Drăgoi Ştefan (angajat în cadrul Primăriei Municipiului Aiud), a pretins şi primit de la denunţătorul K.A.P., suma de 50 euro, iar în cursul lunii iulie 2012 a pretins suma de 200 lei sau 50 euro de la denunţătorul N.L., lăsându-i să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei şi Consiliului Local Aiud, pentru a le facilita atribuirea unor parcele de teren, din terenurile alocate de primărie pentru a fi repartizate familiilor ce nu deţin locuinţe.

La data de 2 august 2012, învinuitul Drăgoi Ştefan a primit de la unul dintre denunţători suma de 200 lei, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză urmează a fi dispuse de către procurori măsurile procesuale ce se vor impune, inclusiv sub aspectul sesizării, în cursul acestei zile, a magistraţilor Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă.

Investigaţiile au fost efectuate împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, cu sprijinul tehnic al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Tetea

    sâmbătă, 04.08.2012 at 16:08

    Am si eu o intrebare:cum putea acest angajat de unul singur sa concesioneze terenuri fara implicarea nici unui alt angajat din primarie?…sa nu fii stiut nimeni ce face el cu terenurile municipiului?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement