Connect with us
Advertisement

Educație

Angajații din educație vor primi în medie 65 de lei net fiecare, de la 1 iunie. Sindicate: O altă formă de umilire a personalului

Publicat

Angajații din educație vor primi în medie, din 1 iulie, “65 de lei net pentru fiecare salariat”, potrivit organizațiilor sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“. 

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de acești bani, despre care spun că reprezintă “o altă formă de umilire a personalului din educație”. Aceștia amenință, în luna septembrie, cu ”ample acțiuni de protest”.

Comunicatul sindicatelor din Educație

“Guvernul României a uitat de promisiunile făcute la începutul anului!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater “, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, condamnă ferm atitudinea membrilor Executivului care au refuzat până la această oră o cale de dialog social, după protestul organizat pe 25 mai în fața sediului Guvernului României.

Cu toate că a trecut deja o săptămână de la protestul din Piața Victoriei, la care au participat peste 1.200 de salariați din aproape toate județele țării și Municipiul București, nici un oficial cu putere de decizie nu a răspuns solicitărilor noastre.

Această situație este un semnal pentru întreg personalul din educație, care traduce lipsa implicării guvernamentale în indiferență, batjocură sau rea-credință!

Este, de asemenea o manifestare a disprețului față de toți salariații din învățământ și față de sistemul educațional, în general. Suntem conștienți că situația economică a României este dificilă, însă acesta nu este un argument pentru a ne ignora și pentru a refuza dialogul.

Salariații din învățământ, care au printre cele mai mici venituri din sectorul bugetar, au sperat că reprezentanții Guvernului vor face efortul de a aplica integral Legea salarizării – așa cum au promis în urma protestelor din luna ianuarie 2022 – însă constatăm că, de fapt, altele sunt prioritățile Executivului și ale Parlamentului României.

În ciuda mult trâmbițatelor majorări salariale anunțate de coaliția de guvernare, angajații din educație vor primi, în realitate, începând cu data de 1 iulie 2022, doar o pătrime din diferența rămasă de acordat, ceea ce însemnă, în medie, 65 de lei net pentru fiecare salariat.

Această sumă reprezintă o altă formă de umilire a personalului din educație! Opinia publică trebuie să știe că aplicarea integrală Legii salarizării nu ar acoperi nici măcar jumătate din rata inflației reală, motiv pentru care, cu legitimitate, salariații din învățământ solicită Guvernului României ca, pe lângă aplicarea integrală a Legii 153/2017,  să aplice și o indexare a salariilor, așa cum procedează guvernele din țările unde există interes ca populația să fie protejată, astfel încât să fie acoperită creșterea alarmantă a prețurilor!

Având în vedere actualul nivel al veniturilor și majorarea substanțială a prețurilor la toate produsele de consum, la care se adaugă și scumpirea utilităților, se constată o prăbușire a puterii de cumpărare, iar majoritatea salariaților întâmpină reale dificultăți în a-și asigura un trai decent.

În acest context, ne întrebăm cum au reușit membrii Guvernului și ai Parlamentului să identifice fonduri pentru a acorda unor funcționari publici sporuri de complexitate?

Cum se poate în cazul unora, iar când vine vorba de învățământ, de peste 10 ani, nu se găsește o soluție să se acorde sporurile pentru condițiile de muncă, salariații din educație fiind singurii bugetari care nu le primesc?!

Îi amintim domnului Prim-ministru și liderilor partidelor politice aflate la guvernare că, prin toate aceste decizii, nu fac altceva decât să „amaneteze“ soarta sistemului de învățământ din România și să sacrifice educația fiecărui copil!

În condițiile în care, în perioada imediat următoare, reprezentanții Guvernului nu vor invita federațiile sindicale la masa negocierilor și nu vor găsi soluții la cerințele minimale prezentate, în luna septembrie vor fi declanșate ample acțiuni de protest!

Președinte, Simion Hancescu

Președinte, Marius Ovidiu Nistor

Președinte, Anton Hadăr”

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement