Connect with us
Advertisement

Actualitate

ANI: Consilier local din Cergău, în conflict de interese. A participat la şedinţe de CL în care s-au aprobat concesionări asociaţiei la care este preşedinte

pasune

Publicat

Un consilier local din comuna Cergău a intrat în atenţia Agenției Naționale de Integritate pentru conflict de interese de natură administrativă. Gheorghe Spătăcean a participat la şedinţe de Consiliu Local în care s-au aprobat concesiunea unei suprafeţe de păşune şi alte hotărâri în favoarea asociaţiei crescătorilor de bovine la care este preşedinte.

Potrivit ANI, Gheorghe Spătăcean a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, „întrucât, în calitate de consilier local, a participat la ședința Consiliului Local al Comunei Cergău din data de 16 martie 2011, în care s-a adoptat hotărârea de consiliu local prin care s-a aprobat concesionarea prin atribuire directă a pășunilor comunale din Localitățile Cergău Mare și Lupu, în suprafață de 543 ha, Asociației crescătorilor de bovine și ovine „Tăurașul”, Cergău Mare (asociație al cărei președinte este persoana evaluată)”.

De asemenea, a participat și la ședința Consiliului Local al Comunei Cergău din data de 15 aprilie 2011, în care s-a adoptat hotărârea de consiliu local prin care s-a modificat caietul de sarcini privind atribuirea directă a contractului de concesiune a pășunilor comunale din Localitățile Cergău Mare și Lupu, Asociației crescătorilor de bovine și ovine „Tăurașul”, Cergău Mare, potrivit aceleiaşi surse.

În baza hotărârilor adoptate, Consiliul Local al Comunei Cergău a încheiat cu Asociația crescătorilor de bovine și ovine „Tăurașul”, Cergău Mare, un contract de concesiune, contractul fiind semnat de către primar și consilierul local, în calitate de președinte al asociației.

Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, dispozițiile art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] o asociaţie sau fundaţie din care fac parte”.

Gheorghe Spătăcean deţine funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Cergău, începând cu data de 18 iunie 2008, iar, la data de 9 iunie 2010, a fost numit Președinte al Asociației crescătorilor de bovine și ovine „Tăurașul”, Cergău Mare.

Acesta a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. A depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement