Connect with us
Advertisement

Economie

ANPC oferă sprijin celor care nu mai pot plăti rata la credit. Consultanță privind procedura de insolvență a persoanelor fizice

Publicat

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că sprijină persoanele fizice aflate în imposibilitate de plată a ratelor la credite, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă.

Prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015.

Condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară, au fost discutate miercuri, în cadrul întâlnirii periodice a Comisiei de Insolvență la Nivel Central – ce reunește reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului.

Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri, anunță ANPC, într-un comunicat.

”Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin” – Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.

Procedura de insolvență a persoanelor fizice

Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice, este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an.

Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare, pot opta pentru procedura prin lichidare de active.

Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă, pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.

Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri se pot informa de pe site-ul ANPC AICI sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor.

sursă: anpc.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement