Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ansamblul din Cut a reprezentat judeţul Alba la Festivalul Folcloric al Românilor din Voievodina, Serbia

Publicat

Ansamblul Folcloric din Cut a reprezentat pentru prima dată judeţul Alba la Festivalul de Folclor al Românilor din localitatea Torac din Voievodina (Serbia). Ediţia din acest an s-a desfăşurat în perioada 23-26 septembrie.

Potrivit reprezentanţilor Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, această manifestare este cea mai prestigioasă manifestare cultural-artistică a românilor din Serbia, care adună în fiecare an iubitorii de folclor românesc din toate localităţile cu suflare românească din Voievodina – Serbia, dar şi oaspeţi din alte comunităţi româneşti din străinătate sau din România.

Pentru prima dată, în acest an, în urma unui parteneriat de schimburi culturale încheiat în luna decembrie 2011, la Alba Iulia, între reprezentanţii Voievodinei şi cei ai Consiliului Judeţean Alba, judeţul Alba a fost reprezentat la acest prestigios festival de Ansamblul Folcloric al comunei Cut. Acesta a susţinut, în 25 august, un program de obiceiuri, cântece şi dansuri tradiţionale româneşti de excepţie. Ansamblul Folcloric din Cut a luat fiinţă abia în anul 2010 şi este coordonat artistic de preotul paroh din Cut, Adrian Nistor şi de prof. Daniela Floroian, de la Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba.

Din delegaţia oficială care a însoţit ansamblul la Torac au făcut parte viceprimarul comunei Cut, Sorin Bâscă și consilierii locali Ioan Dinea şi Liviu Vlad.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax