Ansamblul Folcloric "Augustin Bena" la Bruxelles. 1.900 de kilometri de coșmar descriși de o membră din grupul de dansatori
Se pare că drumul de 1.900 kilometri a fost un adevărat calvar pentru cei aproximativ 40 de oameni plecați din Alba. Potrivit acestora, în autocarul care a fost închiriat de Consiliul Județean Alba de la firma ”Gicu Trans”, nu era suficient spațiu pentru o deplasare de mai bine de 20 de ore.
Și dacă asta nu ar fi fost suficient, au mai avut probleme și cu persoana care însoțea grupul din partea CJ. Probabil pentru că dorea să ajungă mai repede la destinație și a decis ca opririle să fie cât mai rare, indiferent de nevoile celor din ansamblu.
Întreaga deplasare a fost povestită de o dansatoare a Ansamblului Folcloric "Augustin Bena", Octavia Toader, pe blogul său personal. Redăm textul integral:
Delegația trimisă a fost alcătuită din aprox. 40 persoane, dintre care membri ai Ansamblului Folcloric Alba, membrii grupului <Maria> din Sebeș, persoane responsabile cu expoziția gastronomică și membri ai consiliului.
Să începem povestea cu stângul… Ideal ar fi cu dreptul, știu, dar având în vedere că ansamblul a fost anunțat cu 2 zile înainte de plecare că nu își vor primi diurna pentru deplasare (teoretic 165 Euro), iar organizatorii, văzând că așa ar rămâne fără ansamblu, au hotărât să le dea totuși 100 Euro și să anuleze prânzul întregii delegații pe parcursul deplasării… Aleg să spun că s-a pornit cu stângul de la început.
Programul a fost organizat de niște <profesioniști> (cum le place să se prezinte, păcat că nu sunt), astfel încât grupul care urma să parcurgă 1900 km în 2 zile a fost îmbarcat într-un autobuz de genul rutelor Alba Iulia – Blaj (nicidecum pentru rute internaționale), cu scaune înghesuite și incomode, fără toaletă sau coș de gunoi.
Grupul urma să facă pauze la circa 4-5 ore (dacă s-ar putea deloc), ceea ce din punct de vedere fiziologic a fost de-a dreptul imposibil. Apogeul călătoriei s-a atins la scurt timp, când jumătate dintre pasageri au început să ceară insistent o oprire pentru a merge la toaletă. Răspunsul organizatorilor <pofesioniști> n-a întârziat să apară, care mai de care mai revoltător, gen (scuzați limbajul, îi citez direct) (...), <Vomită în pungă>, <Fă în sticlă>, <Ei, uite că nu vreau să opresc>.
După îndelungi așteptări, spirite agitate, dureri de stomac și Dumnezei pe pământ, autobuzul a oprit pentru <10 minute, nu mai mult>, într-o benzinărie.
Doamna care mai înainte făcea sugestii aberante, a simțit nevoia să țină morală, la toaletă, dansatoarelor ansamblului, criticându-le lipsa de respect de care dau dovadă pentru că nu respectă programul. Țin să precizez abilitățile doamnei de a face fără oprire traseul Alba Iulia – București la ordinele nu-știu-cui că așa e <programul> (Doamnă, dacă sunteți persecutată de alții cu astfel de programe, e strict problema dvs., nu trebuie să ne chinuiți și pe noi!)
După două zile de discomfort atât fizic cât și psihic, ajungem la seara evenimentului. Felicitări peste felicitări pentru dansatori/soliști/meșteri pentru cât de frumos a ieșit totul, ce bine s-au prezentat. Uite că are Consiliul Județean cu ce să se mândrească.
După tot efortul, membrii grupului au cerut să fie lăsați în următoarea dimineață, înainte de întoarcerea în țară, 2 ore la Parlamentul și Piața din Bruxelles. Dacă tot am bătut atâta drum, să vedem și noi o parte a orașului, nu? Seara, veșnicele promisiuni <da, mergeți> până în dimineața următoare când au anunțat plecarea la ora 12 fără vizite sau alte <fițe> de-ale noastre. Să ținem oare cont ca unii delegați și-au permis vizite în Lyon și Amsterdam? Dar noi nici o oprire să vedem un pic din orașul unde am dansat/cântat? Irelevant.
Și ce-ar mai fi de zis? O atitudine de <cine nu e la fix, nu mai mănâncă>, <cine nu ajunge la fix rămâne aici> și alte situații de genul <acum nu mai avem nevoie de voi>.
Și uite cum oamenii care trec peste orgoliile lor ca să-și facă treaba și ca programul artistic să iasă bine, care își pun talentul în folosul unor cauze nobile ajung să fie jigniți și tratați fără respect.
De fățarnici și lichele pare a fi plină lumea… Oare nu le e frică de Dumnezeu pentru ceea ce fac? Nu se gândesc că puteam și noi să facem la fel? Să nu ne ținem programul, să nu dansăm/cântăm/aranjăm mesele? Atunci ce făceau? Când veneau invitații și sala era goală? Mi-e silă.
Am fost în Bruxelles? Nu. Am câștigat cât aveam dreptul legal? Nu. M-am distrat/simțit bine? Din nou nu.
Ce am facut? Am mers 4 zile cu un autobuz infect, am stat în niște camere de hotel, fără să conștientizez unde sunt, am cheltuit mai mult decât am câștigat, m-am simțit folosită și tratată fără respect.
Singura mulțumire care îmi alină sufletul e zâmbetul oamenilor care au venit să ne vadă, cărora le-am arătat încă o dată cât de frumoasă e România noastră!
Și din această experiență am înțeles de ce ei au ales să o părăsească…”.
Ce spun organizatorii
Contactat telefonic, organizatorul evenimentului, Ioan Bodea, director executiv la CJ Alba, ne-a precizat că persoanele care au făcut deplasarea în Belgia au fost informate din timp despre condițiile de transport și de cazare. Referitor la diurnă, acesta a spus că, potrivit legii, putea să le ofere o diurnă de 160 de euro, doar dacă nu primeau nicio masă. Membrii delegației au avut asigurate atât micul dejun, cât și cina.
Bodea a precizat că, pe lângă Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” și Grupul „Maria” din Sebeș, în Belgia a mai fost o delegație de la Fundaţiei "Inter Art" Aiud şi Asociaţiei Producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice „Alba Transilvania”. O parte dintre reprezentanţii asociaţiei de produse tradiționale au plecat din Alba cu microbuzul personal și au decis să facă și o excursie la Amsterdam, mai spune sursa citată.
În ceea ce privește problema opririlor pe traseu, acesta a precizat că deplasarea s-a făcut în forță pentru că „trebuiau să ajungă la Bruxelles la o anumită oră. Trebuia să se respecte un grafic”.
Directoarea Centrului de Cultură "Augustin Bena", Daniela Floroian, a declarat că nu a avut plângeri din partea membrilor ansamblului: „Eu știu că lucrurile au fost în regulă. Evenimentul a fost organizat de CJ. În ceea ce mă privește pe mine, vă pot spune de calitatea spectacolului pentru care am fost lăudați”, a declarat directoarea Centrului ”Augustin Bena”.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (9)