Connect with us
Advertisement

Eveniment

Anunț important al Poliției: O categorie de șoferi își pot recupera IMEDIAT permisul reținut de polițiști. Lege intrată în vigoare

Șoferii pot solicita al doilea control

Publicat

Propunerile MAI privind modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state intră în vigoare de miercuri, 16 august 2023. 

Ați fost testat aparatul drug-test, iar rezultatul a fost pozitiv privind prezența unor substanțe din categoria celor psihoactive.

Din acel moment, ați rămas fără permis de conducere și urmează analiza probei de sânge.

Dacă în urma acesteia se stabilește absența din organism a substanțelor psihoactive vi se restituie permisul de conducere reținut.

De asemenea, cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi.

O altă prevedere va permite persoanelor nerezidente în România să înmatriculeze temporar un vehicul.

Anunț important al Poliției Române

Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state.

În ședința de Guvern de joi, 10 august a.c., a fost adoptată Ordonanța nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la propunerea specialiștilor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent.

În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităților din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România.

Restituirea permisului

O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive.

Cum era până acum: Până acum restituirea se putea face doar  în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

Ce spun noile prevederi ale legii

La articolul 113 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:

Permisul de conducere se restituie titularului:

„g) în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive.”

În practică, s-au întâlnit situații în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absența în organism a substanțelor psihoactive.

În aceste situații, permisul de conducere reținut potrivit art. 195  din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condițiile legii, se arată în document.

Durata desfășurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reținut în condițiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare.

Soluția identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement