Connect with us
Advertisement

Actualitate

Anunț îngrijorător al ministrului chinez al Sănătății: Coronavirusul poate fi transmis și atunci când nu dă simptome

Publicat

Noi informații îngrijorătoare legate de coronavirusul din China, au fost date publicității chiar de autoritățile din această țară. Potrivit ministrului chinez al Sănătăţii, Dr. Ma Xiaowei, coronavirusul Wuhan poate fi transmis chiar şi atunci când nu dă simptome.

Astfel, se confirmă faptul că transmisia virusului este mult mai rapidă decât se aşteptau specialiştii, relatează CNN.

Un consilier al agenţiei de sănătate din Statele Unite spune că noile informaţii schimbă complet toată strategia pe care guvernele lumii trebuie să o aibă în ceea ce priveşte coronavirusul. „Când am aflat aceste informaţii am realizat că asta înseamnă că virusul este mult mai contagios decât am crezut iniţial”, a spus Dr. William Schaffner, consilier la Centrele pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor.

Schaffner adaugă că noile informaţii pun la îndoială felul în care sistemul medical din Statele Unite a acţionat în vederea ţinerii virusului sub control pentru ca el să nu se răspândească dincolo de cele trei cazuri deja documentate din Washington, California sau Illinois.

Dacă Ma are dreptate, atunci virusul se află într-o constantă evoluţie, iar timp de două săptămâni, oamenii ar fi putut să îl răspândească fără ca măcar să ştie că s-au îmbolnăvit. Coronavirusul a ucis deja peste 50 de persoane în China şi a infectat mii. El s-a răspândit până în Franţa, Canada şi Statele Unite.

Într-o conferinţă de presă, duminică, Dr. Jennifer Layden, epidemiolog de la Departamentul de Sănătate al guvernului statului Illinois, a declarat că femeia infectată cu coronavirus din acest stat nu a avut simptome ale bolii în timp ce călătorea din Wuhan în SUA pe 13 ianuarie, fapt ce confirmă informaţiile date de ministrul Sănătăţii chinez.

FOTO: WUHAN este pustiu din cauza gripei – Willy Sier – Twitter

Wuhan, localizat în centrul Chinei şi care, în mod normal, este un oraş aglomerat şi plin de viaţă, este astăzi, în urma declanşării epidemiei de coronavirus, un oraş care pare abandonat.

Sursă: Digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement