Connect with us
Advertisement

Eveniment

Anunțul președintelui Klaus Iohannis: „Să nu credem, din greșeală, că 1 iunie e data de relaxare totală. Nu va fi”

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis spune că restricţiile nu vor fi relaxate automat de la 1 iunie, aceasta fiind data la care guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare: „Să nu credem, din greşeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi”.

„1 iunie e o dată pe care vă rog să nu o supraevaluaţi. Este data la care guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare. Să nu credem, din greşeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi. Însă eu sunt foarte optimist şi cred că în cursul verii vom ajunge acolo. Evident că până atunci mai sunt atâtea săptămâni în care evaluăm mersul pandemiei”, spune Klaus Iohannis.

El precizează condiţiile în care restricţiile vor fi relaxate.

„Dacă numărul de infectări scade foarte mult, dacă numărul de persoane grav bolnave scade foarte mult şi în paralel numărul de vaccinaţi creşte, atunci, cu siguranţă, rând pe rând vom putea să renuţăm la anumite măsuri sau rând pe rând vom putea relaxa măsurile. Sper foarte mult ca în plină vară să ajungem în faza în care măsurile să fie atât de puţine încât românii să-şi facă concediul în tihnă”, conchide şeful statului.

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat la începutul lunii aprilie că e posibil ca de la 1 iunie să revenim la normal dacă tot mai mulţi români se vor vaccina.

Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19, se reuneşte joi, de la ora 16:00.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement