Connect with us
Advertisement

Actualitate

Apa CTTA Alba a semnat un nou contract cu municipalitatea din Blaj. Toate locuințele din oraș vor fi racordate la canalizare

YouTube video

Publicat

Apa CTTA Alba a semnat, marţi, un nou contract cu municipalitatea din Blaj pentru modernizarea și reabilitarea sistemului de canalizare. Valoarea acestuia este de 29.185.136,69 lei, bani obținuți din contribuția autorităților locale și cofinanțare de la UE și Guvernul României. Potrivit primarului Valentin Rotar, odată finalizate aceste lucrări, nu va mai exista nicio locuință din Blaj care să nu fie racordată la canalizare.

Contractul a fost atribuit societății comerciale „Fibec” SA, cea care realizează lucrările de execuție și la Aiud și Ocna Mureș, iar proiectul va trebui finalizat în 20 de luni. Acesta presupune extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de 29,5 km, reabilitarea rețelei de canalizare pe o lungime de 1,5 km, construirea a 14 stații noi de pompare apă uzată, reabilitarea unei astfel de stații, precum și execuția a 3,8 km de conducte de refulare.

Acest contract semnat se alătură altor 14 contracte derulate de Apa CTTA Alba prin POS Mediu, cu o valoare totală de 102.046.000 euro. În prezent mai urmează să fie semnate ultimele două contracte, aflate  în faza de contestații, respectiv modernizarea și reabilitarea rețelei de canalizare în Cugir, amenajarea de stații tratare a apei în Sebeșel și Cugir și amenajarea de stații de epurare în Sebeș, Petrești și Cîmpeni.

Vă prezentăm și comunicatul trimis de Primăria Blaj:

„Începand de anul acesta şi continuând în următoarele 20 de luni 50 de străzi din municipiul Blaj vor beneficia de lucrări de extindere a reţelei de canalizare. Acest lucru este posibil printr-un proiect european derulat de operatorul unic de apă Apa CTTA la Blaj. Contractul de execuţie in valoare de 29 de milioane de lei a fost semnat astăzi, la Alba Iulia, de către primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar şi de către reprezentantii Apa CTTA Alba, cu firma SC Fibec Câmpina. Din 102 milioane de euro alocaţi întregului judeţ, municipiul Blaj beneficiază în total de 15,6 milioane de euro. Din aceştia, o treime vor fi folosiţi pentru construirea unei staţii de epurare noi pe vechiul amplasament. Lucrările au demarat la aceasta în cursul lunii iulie. În paralel cu lucrările la noua staţie de epurare, extinderea reţelei de canalizare va fi efectuată pe o lungime de 30,1 km, valoarea totală ridicându-se la 10,1 milioane de euro. 8 km reprezintă lungimea noului canal colector de pe malul stâng ce va avea traseul pe străzile Gheorghe Bariţiu, Aurel Vlaicu, Iuliu Maniu, Iazului şi Morii.

Străzile care urmează să fie canalizate începând cu acest an sunt: Alexandru Borza 799 ml, Alexandru Golescu 290 ml, Alunului 1033, Arinilor 425 ml, Arţarului 95 ml, Astra 280 ml, Aurel Vlaicu 944, Barbu Lăutaru 441, Caisului 37 ml, Cartier Tiur 7947 ml, Ceferiştilor 310 ml, Cezar Boliac 80 ml, Clujului 818 ml, Costache Negri 1226 ml, Eroilor 335 ml, Fabricii 722 ml, Fochiştilor 103 ml, Gheorghe Bariţiu 1500 ml, Gheorghe Doja 191 ml, Gheorghe Magheru 170 ml, Gutuiului 258 ml, Iazului 311 ml, I.I. de la Brad 116 ml, Iuliu Maniu 1380 ml, Izvorului 360 ml, Livezii 285 ml, Locomotivei 535 ml, Ludvic Roth 140 ml, Luncii 317 ml, M.Vancea 235 ml, Măceşului 185 ml, Merilor 608 ml, Mihai Eminescu 125 ml, Morii 145 ml, N.V.Popa 125 ml, Nucului 101 ml, Oituz 50 ml, Oborului 60 ml, P.P Aron 95 ml, Pârâului 196 ml, Parcului 60 ml, Piersicului 160 ml, Plopilor 968 ml, Prunului 175 ml, Salcâmilor ml, Sălciilor ml, Şipotului 200 şi Timotei Cipariu 175 ml.

Proiectul mai prevede şi lucrări de modernizare a unor reţele deja existente pe străzile Primăverii şi Câmpia Libertăţii 261 ml.

Pe lângă introducerea efectivă a noilor reţele, operatorul de apă îşi mai propune să monteze pe raza municipiului 14 staţii de pompare.

Edilii dau asigurări că, deşi disconfortul rutier nu va putea fi evitat, există o strategie de corelare a punctelor de lucru astfel încât accesul în diferite zone ale oraşului să nu fie blocat. Din fericire, aproape întreaga zonă centrală a municipiului este racordată la canalizare, astfel că aceasta va fi scutită de intervenţiile în carosabil.

La sfârşitul celor 20 de luni de execuţie, aproximativ .7000 de blăjeni vor fi beneficiari direcţi ai acestei ample investiţii, în condiţiile în care în prezent doar 60% dintre locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat de canalizare. Obiectivul principal al edililor, stipulat chiar şi în programul administrativ <Blaj 2016>, este ca gradul de conectare la reţelele de canalizare din Blaj să atingă în final un procent de peste 90%”.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Mihai

    marți, 14.08.2012 at 20:49

    O întrebare am si eu,oare nimeni din orașul Alba Iulia nu își da seama ca platim cea mai scump apa si canalizare din tara,ca sa ii ține pe acești directori besinosi de la Apa.

  2. ion

    miercuri, 29.08.2012 at 08:44

    TARIFE APA
    ISACCEA (orasu’ lu’ Cacarau – care va invata ca toti sunt hoti numai ei sunt cinstiti)
    – apa 3.84; canal 2.17 TOTAL 6.01
    ARAD
    – apa 3.35; canal 3.29 TOTAL 6.64
    CONSTANTA
    -apa 3.72; canal 3.31 TOTAL 7.03

    Asa ca mai informeaza-te „besinosule” inainte sa vorbesti. Imi pare rau pentru limbaj dar observi semnul de punctuatie pe care Ponta nu l-a stiut folosi adica „glilimelele”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement