Connect with us

Eveniment

Apel pentru donare de sânge în Alba. Este mare nevoie de donatori cu grupele 0 negativ, B negativ, AB negativ și A pozitiv

Publicat

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat un apel către populație, solicitând urgent donatori pentru anumite grupe de sânge aflate în deficit. Potrivit unui comunicat transmis de instituție, există în prezent o nevoie acută de sânge din grupele O negativ, B negativ, AB negativ și A pozitiv.

„Avem mare nevoie de donatori cu grupele: 0 negativ, B negativ, AB negativ, A pozitiv. Rugăm donatorii să vină la noi în centru pentru a dona sânge”, au transmis reprezentanții CTS Alba, pe pagina de Facebook.

Grupele sangvine negative sunt mai rare în populația generală, dar esențiale în situații de urgență. În special, grupa 0 negativ, cunoscută drept „donatorul universal”, este vitală în cazurile medicale critice când nu există timp pentru determinarea grupei de sânge a pacientului.

Persoanele care doresc să doneze sânge o pot face vizitând Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, în timpul programului de recoltare, respectiv de luni până vineri, între orele 07:30 și 11:00.

Pentru informații suplimentare, potențialii donatori pot contacta centrul la numărul de telefon 0258 834050.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement