Connect with us
Advertisement

Abrud

APEL UMANITAR pentru Denisa, o tânără din Abrud, rănită grav în ACCIDENT rutier. Riscă să rămână paralizată

Publicat

Un accident petrecut duminică în Abrud a fost urmat de rănirea gravă a unei tinere care se afla într-o mașină de teren, care s-a răsturnat într-o râpă. Denisa, o tânără de 19 ani, riscă să rămână paralizată, iar apropiații acesteia cer ajutorul oamenilor. 

„Dragi prieteni și oameni cu suflet!
Mă adresez vouă, prin această pagina a evenimentului umanitar, pe care DOAR ÎMPREUNĂ CU OAMENI ȘI PENTRU OAMENI îl putem duce la împlinire, când un copil are atâta nevoie de omenia și implicarea noastră .

Denisa este o domnișoară de 19 ani, care locuiește la 6 km de Abrud, la Gura Roșiei. Viața Denisei a fost schimbată în mod tragic, duminică, 26 august, când a fost implicată într-un grav accident rutier petrecut în Abrud. În urma acestui nefericit eveniment a fost, cu foarte mare dificultate, scoasă dintre fiarele contorsionate, a fost transportată de urgență, cu elicopterul, la Spitalul din Tîrgu Mureș, unde, în prima fază, a fost operată pentru hemoragie internă, extirpare plămânul drept și splina.

De asemenea, are bazinul fisurat, clavicula ruptă, dar ceea ce este mai grav sunt fracturi ale vertebrelor, care pun sub mari semne de întrebare dacă Denisa va mai putea umbla sau nu.
Astfel, pentru Denisa vor urma dificile și costisitoare operații, cu multe zile de spitalizare și de recuperare.

Pentru acest lucru, am rugat-o pe mama Denisei să deschidă conturi în lei și în euro, iar cei care doriti, vă permiteți și puteți, vă rog ajutați cu orice sumă se poate, pentru ca împreună, să reușim să ajutăm o domnișoară aflată într-o stare extrem de gravă”, a scris o persoană, pe Facebook.

RAIFFEISEN BANK – AGENŢIA CÂMPENI

ILEANA MARCELA BRICIU

cont lei: RO67 RZBR 0000 0600 2041 9336

cont euro: RO96 RZBR 0000 0600 2042 1336

COD BIC: RZBRROBU

Potrivit IPJ Alba, în 26 august 2018, în jurul orei 13.00, pe DN 74, la kilometrul 38, un tânăr de 18 ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Abrud – Ciuruleasa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a răsturnat în afara carosabilului.

În urma accidentului, conducătorul auto şi o tânără, pasageră în autoturism, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spitalul din Alba Iulia, de unde, ulterior, tânăra a fost transferată, în stare gravă, la un spital din Târgu Mureş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement