Centrul de Transfuzie Sanguină Alba lansează un apel umanitar pentru salvarea unui tânăr de 30 de ani care a fost implicat într-un accident rutier de motocicletă, miercuri seara, la intrarea în Teiuș. 

Cei care vor să doneze pentru tânăr sunt așteptați să doneze sânge, grupa B pozitiv.

Publicitate

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, miercuri, 9 septembrie 2020, în jurul orei 19.00, pe strada Clujului din Teiuș, un bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o motocicletă, din direcția Alba Iulia spre Teiuș, ar fi pierdut controlul asupra asteia și a căzut în afara părții carosabile.

CITEȘTE ȘI: Accident la Teiuș. Un motociclist a căzut cu motocicleta în afara drumului și a fost rănit

Mai mult de atât, reprezentanții unității medicale au declarat pentru Alba24.ro, că rezervele de sânge sunt din ce în ce mai puține, din cauza că în această lună au existat mai multe accidente în întreg județul.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De asemenea, există multe persoane care trec prin proceduri medicale și au nevoie regulat de transfuzii.

Program: Luni - Vineri 7.30-12.00
Informații; Telefon 0258.834.050