Connect with us
Advertisement

Actualitate

APIA: 15 decembrie, data-limită pentru depunerea cererii pentru ajutorul de stat în creșterea animalelor

apia alba iulia

Publicat

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 15 decembrie 2017 inclusiv, se depun cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2018, conform prevederilor HG nr. 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

Menționăm că cererile completate de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuiesc avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și vor fi însoţite de următoarele documente:

  • dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
  • acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ;
  • lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
  • copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
  • lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement