Connect with us
Publicitate

Actualitate

APIA: A crescut numărul autoturismelor ecologice vândute în ţară. Cu peste 55% în primele cinci luni ale anului

Publicat

masini ecologice În intervalul ianuarie – mai, numărul autoturismelor ecologice vândute în România a ajuns la 151 de unități, în creștere cu 55,67% față de aceeași perioadă din 2014. Cifra reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate in aceeași perioadă, potrivit unei statistici a Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

În funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere față de primele patru luni ale anului 2015, dar ușor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), 8 mărci, respectiv 8 modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).

Potrivit APIA, în ceea ce privește autoturismele hibride sau electrice, în perioada ianuarie — mai 2015, au fost vândute 151 de unități, dintre care șapte full electric, în creștere cu 55,67% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost vândute 97 de unități.

La nivelul lunii mai, statistica APIA relevă faptul că au fost vândute 59 de mașini ‘verzi’, mai mult cu 78,78% față de aceeași lună din anul 2014, când 33 de clienți au achiziționat un astfel de autovehicul.

În ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană și în care Norvegia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Germania dețin supremația.

Persoanele fizice care aplică în Programul “Rabla” 2015 vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, anunța, la sfârșitul lunii aprilie, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

“Ne dorim ca în perioada următoare să acordăm un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cei care vor să cumpere o mașină electrică sau cu un gard de emisii de CO2 zero. Ecotichetul este valabil și în Programul Rabla iar momentan proiectul este în avizare externă. Bugetul acoperă 100 de ecotichete. Valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei, de la 12.000 lei în prezent”, a explicat Gearâp.

Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest sens de către autorități fiind de 162,5 milioane de lei.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate