Actualitate
APIA Alba: Până în 31 octombrie se plăteşte a doua tranşă din renta viageră agricolă. Condiţii şi beneficiari
Fermierii care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 mai – 31 iulie 2014 primesc cea de-a doua tranșă de bani a rentei viagere aferentă anului 2013. Aceasta va fi plătită în perioada 29 – 31 octombrie 2014. Suma totală aferentă acestor plăţi la nivel naţional este de 13.974.753,10 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național și este pentru un număr de 14.502 beneficiari.
Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa, ori încheie acord cu investitorul (se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv).
În cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte dacă terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic; În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare; Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005, însumate, depăşesc 10 ha.
Pentru a intra în posesia rentei cuvenite, începând cu data de 1 martie până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii se vor prezenta personal ori prin mandatar la oricare centru judeţean al APIA în vederea solicitării vizei anuale a carnetelor de rentier agricol, în baza cărora se va plăti renta viageră agricolă.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat/pentru care s-a încheiat acord cu investitorul şi echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat.
Pentru suprafeţele mai mici de 1 hectar suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul.
Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR din anul pentru care aceasta se datorează. Plata se efectuează prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege.
Renta viageră se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată.
Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News