Eveniment
Aplicație în teste la Poliția Română pentru verificarea mașinilor în trafic. Cum funcționează și ce monitorizează

O aplicație prin care pot fi verificate în trafic mașinile este în teste la Poliția Română. Prin intermediul acesteia, polițiștii pot afla dacă autovehiculele sunt asigurate RCA.
Aplicația a fost dezvoltată de către Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR).
„Aplicația a fost deja testată din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare. În câteva fracțiuni de secundă aplicația interoghează baza de date AIDA și întoarce răspunsul dacă mașina este e asigurată sau nu.
Apoi polițistul poate lua decizia să oprească mașina și să verifice dacă într-adevăr are sau nu asigurare, pentru că se pot întâmpla cazuri în care mașina are asigurare, dar e făcută pe seria de șasiu – e în vederea înmatriculării – și atunci numnărul de înamtriculare nu figurează, ci figurează șasiul. Se va rezolva în timp și acest aspect”, a spus președintele Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), Mădălin Roșu, pentru hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, se lucrează și la capacitatea de a filma a aplicației.
”Adică în timp ce polițistul circulă cu mașina și filmează, aplicația vede numărul și semnalează dacă e asigurată sau nu.”, a mai spus Roșu.
Aplicația este interconectată cu baza de date AIDA și va fi disponibilă doar pentru Poliție.

„Aplicația va fi pusă pe aparate speciale, securizate ale Poliției, deci nu va fi la liber pentru toată lumea. Vom încerca să ducem aplicația mai departe, poate reusim să o integrăm cu camerele de CNAIR, să interconectăm cu sistemele radar.
Partea de fotografie funcționează și a și fost testată de câteva misiuni ale unor echipaje de Poliție în țară. Anul acesta estimăm că se va da drumul la aplicație.”, a mai spus președintele BAAR.
Doar 70% dintre mașinile înmatriculate în România au RCA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Gogu
marți, 24.05.2022 at 15:32
Și eu care credeam că această sculă e la indemîna orcărui milițian!