Eveniment
APM Alba: Măsurători de calitatea aerului pe platforma Albalact, după un incident. Ce s-a întâmplat
APM Alba a făcut astăzi verificări de calitatea aerului, la solicitarea Comisariatului Județean Alba al Gărzii de Mediu în zona Sântimbru, după un incendiu la un tablou electric de pe platforma Albalact SA. Nu au fost găsite nereguli.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat luni, într-un comunicat de presă, că a trimis laboratorul mobil din dotare ”pentru efectuarea de determinări privind calitatea aerului pe platforma industrial a Municipiului Alba Iulia, ca urmare a evenimentului produs în această zi la SC Albalact SA”.
Potrivit sursei citate ”valorile concentrațiilor poluanților măsurați (formaldehidă, benzen, metanol, monoxid de carbon, amoniac, dioxid de azot și dioxid de sulf) s-au încadrat în limitele prevăzute de Legea 104/2011 privind calitatea mediului înconjurător și STAS 12574-87- Aer din zonele protejate – Condiții de calitate”.
APM a mai transmis că ”determinările calității aerului au fost efectuate la solicitarea Comisariatului Județean Alba al Gărzii de Mediu”.
Potrivit reprezentanților Comisariatului Județean Alba al Gărzii de Mediu, incendiul a fost anunțat în jurul orei 8.00 dimineața și nu au fost probleme deosebite.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News