Connect with us
Advertisement

Actualitate

Apple, în conflict cu Uniunea Europeană: standardizarea porturilor de încărcare „împiedică inovaţia“

Publicat

Apple nu este de acord cu intenția Uniunii Europene de a standardiza cablurile de încărcare ale smartphone-urilor şi tabletelor, spunând că va afecta consumatorii şi va ”împiedica inovaţia”.

Recent, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene stabilirea unor legi care să impună adoptarea unui port de încărcare universal pentru toate smartphone-urile şi tabletele vândute pe teritoriul Uniunii Europene.

UE a încercat să convingă producătorii de dispozitive mobile să introducă un port de încărcare standard încă din 2009, atunci când Apple, alături de alţi jucători din industrie, a acceptat să folosească încărcătoare standard cu Micro USB.

Trei ani mai târziu, compania americană a profitat de o ”portiţă” în regulamentul de la acea vreme, care permitea cabluri diferite, atât timp cât puteau fi conectate la încărcătoare normale printr-un adaptor. La 10 ani de la trecerea la Micro USB, Uniunea Europeană vrea să facă pasul spre USB-C, o tehnologie care oferă mai multă putere de încărcare, şi îşi doreşte ca toţi producătorii de telefonie mobilă care vând în Europa să o urmeze.

Apple a adoptat parţial portul USB-C pe noul iPad Pro din 2019 şi pe laptopurile Macbook din noua generaţie, însă majoritatea produselor sale (inclusiv iPhone-urile) vin în continuare cu porturi de încărcare Lightning.

”Considerăm că un regulament care să forţeze conformarea la nivelul tipului de conectori integraţi în smartphone-uri împiedică inovaţia în loc să o încurajeze, şi ar putea dăuna consumatorilor europeni şi întregii economii” spune Apple, într-un comunicat adresat Reuters, adăugând că ”speră ca aceasta (n.r. Comisia Europeană) să găsească o soluţie care să nu restricţioneze abilitatea industriei de a inova”.

Apple indică faptul că nevoia standardizării portului de încărcare a dispărut, deoarece industria face deja pasul către standardul USB-C.

Sursă: Adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement