Actualitate
Aproape 10.000 de petarde confiscate de poliţiştii din Alba, într-o lună. Alte patru persoane, cu dosare penale
În cadrul acţiunii demarate de Poliţia Română, „Foc de Artificii 2015”, au fost confiscate aproape 10.000 de obiecte pirotehnice, în judeţul Alba. Într-o lună, poliţiştii din judeţul Alba au efectuat 31 de controale şi au identificat 18 infracţiuni. Numai în ultimele 24 de ore, au confiscat peste o mie de articole pirotehnice comercializate ilegal, iar patru persoane s-au ales cu dosare penale. IPJ Alba reaminteşte că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Poliţiştii specializaţi în arme, explozivi, substanţe periculoase, sprijiniţi de poliţiştii de investigaţii criminal şi de cei de siguranţă publică au intensificat acțiunile de combatere a operaţiunilor ilegale cu articole pirotehnice. În ultimele 24 de ore, au fost depistate alte patru persoane care încercau să comercializeze, ilegal peste 1.200 de petarde.
Astfel, poliţiştii de investigaţii criminale din Sebeş, cu ocazia unui control în piaţa agroalimentară din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Sebeş, în timp ce oferea, spre vânzare, 120 de obiecte pirotehnice, din clasa a 2-a, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
Tot luni, 28 decembrie, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș, în timp ce acţionau pe raza comunei Lunca Mureşului, au prins în flagrant delict 3 persoane din Lunca Mureşului, în timp ce încercau să comercializeze, ilegal, 1.080 de petarde.
În toate aceste cazuri, faţă de persoanele depistate, au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.
De la debutul acţiunii „Foc de Artificii 2015”, poliţiştii din judeţul Alba au efectuat 31 de controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
Până în prezent, au fost constatate 18 infracţiuni şi au fost ridicate, în vederea confiscării, 9.541 articole pe bază de amestecuri pirotehnice.
Pentru a nu fi implicaţi în incidente nedorite, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă folosirea cu multă atenţie a articolelor pirotehnice precum şi supravegherea atentă a copiilor deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Articolele pirotehnice din categoriile F1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News