Actualitate
Aproape 200 de elevi se „bat” pentru cele două clase a IX-a de la școala profesională germană din Alba Iulia. Selecția se face prin examen scris și interviu
Aproape 200 de elevi din Alba, care termină clasa a VIII-a, s-au înscris la școala profesională germană de tip Kronstadt din Alba Iulia. Aceștia se vor lupta pentru pentru unul din cele 56 de locuri din cele două clase profesionale. Din cauza numărului mare de solicitări, selecția se va face prin examen scris cu o tematică stabilită de Ministerul Educației, dar și un interviu prin care comisia să evalueze dacă elevii sunt interesați de avantajele educaționale sau de cele materiale, întrucât aceștia vor primi o sumă de 400 de lei pe lună, jumătate de la stat și jumătate de la firme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Alba, Adrian Simion, în acest an, în clasele profesionale din Alba Iulia s-au înscris de trei ori mai mulți elevi decât anul trecut.
Vă prezentăm comunicatul transmis de PNL Alba pe acest subiect:
Partidul Național Liberal susține în continuare revigorarea învățământului în școlile profesionale, după ce la nivel național, tonul a fost dat de Stelian Fedorca, fostul secretar de stat PNL de la Ministerul Educației. În județul Alba, una dintre unitățile de învățământ profesional cu tot mai mare succes este Școala Profesională Germană din Alba Iulia, al cărei initiator a fost vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman (președintele PNL Alba Iulia).
În acest an, elevii din clasa a VIII-a au avut oportunitatea de a opta pentru învăţământul profesional, înscrierea făcându-se înainte de admiterea la liceu. Selecţia elevilor care optează pentru învăţământul profesional se realizează de către companii, împreună cu unitățile de învățământ care organizează învăţământ profesional. Durata pregătirii practice, prin stagii în companii, s-a dublat faţă de anul trecut, de la 11 la 24 săptămâni.
La finalul lunii trecute au avut loc înscrierile în învăţământul profesional cu durata de trei ani. Astfel, la nivel național au fost scoase la concurs circa 29.460 de locuri, înscriindu-se pentru ele peste 26.000 de elevi de clasa a VIII-a. În anumite situaţii, inclusiv la unități de învățământ din județul Alba, numărul candidaţilor a fost mai mare decât cel al locurilor. În asemenea cazuri, una dintre proceduri pentru departajarea celor înscriși este ca şcoala şi angajatorul să organizeaze un test sau un interviu, în acest ultim caz dorindu-se să se afle dacă elevul optează pentru respectiva calificare din pasiune ori doar din interes financiar. Iar aceasta deoarece în perioada şcolarizării, elevii primesc o bursă profesională de 200 de lei pe lună, de la stat. Sunt însă şi angajatori care oferă în plus o bursă de stimulare, pentru cei cu rezultate bune la practică. De exemplu, un elev cu nota 8 la practică poate primi de la angajator 10 lei pe zi, unul cu nota 9 – 12 lei pe zi, iar unul cu nota 10 – 14 lei pe zi. Elevii pot însă şi să piardă stimulentele, dacă lipsesc şi nu îşi fac treaba. Elevii pot lipsi de la practică numai motivat, iar orele pierdute se recuperează. De asemenea, așa cum este cazul la Școala Profesională Germană din Alba Iulia, pe lângă cei 200 de lei primiți de la stat, un elev mai primește și o bursa similară din partea partenerilor din mediul privat.
În regiunea Centru s-au inscris 5.232 de candidaţi pe 4.338 de locuri (procent de ocupare 82,91). Cele mai căutate calificări sunt cele de mecanic auto, unde s-au înscris 7.661 de candidaţi pe 5.107 de locuri, ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie – cu 2.243 de înscrişi pe 1.564 de locuri, frizer-coafor- manichiurist-pedichiurist – cu 1.165 de înscrişi pe 973 de locuri şi bucătar – cu 1.326 de înscrişi pe 826 de locuri.
Până acum, elevii erau repartizaţi computerizat în clasa a IX-a, într-o şcoală unde rămâneau locuri. Acum, ei pot opta direct după clasa a VIII-a pentru o şcoală profesională care, de cele mai multe ori, le oferă şi garanţia unui loc de muncă după absolvire. Cele mai puternice zone pentru învăţământul profesional sunt cele în care sunt implicaţi angajatori străini şi unde absolvenţii au asigurat un loc de muncă. Printre acestea se numără și judeţul Alba, alături de județe precum Timiş, Satu Mare, Bihor, Hunedoara, Argeş, Sălaj sau Braşov.
În județul Alba s-au înscris circa 640 de elevi pentru învățământul profesional, iar dintre aceștia 280 sunt înscriși la unități de învățământ din Alba Iulia. La Colegiul „Alexandru Domșa” Alba Iulia la Școala Profesională Germană Alba Iulia (la care se realizează învățământ dual) sunt înscriși 198 de elevi. Față de anul trecut, când s-au înscris 56 de elevi, constatăm o creștere de peste trei ori a numărului de elevi înscriși. Alte unități de învățământ unde s-au mai înscris elevi pentru învățământul profesional mai sunt: Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” (1 clasă), Colegiul „Apulum”.
Din punctul de vedere al interesului elevilor, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia (cu profil electromecanică – electromecanic utilaje şi instalaţii industriale) se situează pe locul patru la nivel național (cu o concurență de 4,6 candidați pe loc), după instituții de învățământ precum Şcoala Profesională Germană Kronstadt din Braşov (6 candidați pe loc), Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa (calificarea mecanic auto) şi Liceul Tehnologic „Elena Caragiani” din Tecuci (tot mecanic auto), cu câte 4,6 candidaţi pe loc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News