Polițiștii și jandarmii din Alba au avut în acest weekend o serie de activități pentru creșterea singuranței cetățenilor din județ. În mare parte acțiunile au vizat participanții la trafic, dar și alte fapte care ar putea deranja ordinea publică. 

Publicitate

Mai exact sâmbătă acțiunile de combatere și prevenire au avut loc cu peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu 93 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi “Avram Iancu” Alba.

Acțiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, faptelor antisociale și evenimentelor rutiere.

Efectivele participante la această acțiune au legitimat 1.188 de persoane și au verificat 757 de vehicule.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cu ocazia acțiunilor au fost aplicate 244 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.075 de lei, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost reținute 13 permise de conducere.