Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Primăria plăteşte aproape 45.000 de euro pentru evenimentul care va duce Alba Iulia din nou în Cartea Recordurilor

Publicat

La Alba Iulia avea avea loc în această toamnă un nou tip de festival care va fi dedicat în special tinerilor. Evenimentul „Bucurie în Mișcare Alba Iulia” va avea loc în perioada 29-30 septembrie, iar printre momentele din program se află și formarea celui mai mare număr „100” cu ajutorul a 8.500 de copii și adulți și atestarea recordului de către reprezentantul Guinness World Records. Pentru acest eveniment primăria Alba Iulia a alocat suma de 200.000 de lei (42.965,48 EUR). 

Proiectul cifrei 100 este realizat de Biroul de Proiectare Străjan din Alba Iulia și acoperă întreaga arie de platou din zona de șant de la Poarta IV a întrării în Cetate. Proiectul cuprinde segmente care vor fi împărțite pentru 6.433 de copii și 2.144 de adulți (persoane peste 16 ani), deci 8.577 de participanți potențiali.

Agenda provizorie a festivalului “Bucurie în Mișcare” Alba Iulia:

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, între orele 9.00-22.00:

Între orele 9.00-12.00: formarea celui mai mare număr 100 cu ajutorul a 8.500 de copii și adulți și atestarea recordului de către reprezentantul Guinness World Records

Între orele 12-20: Piața Cetății, alei și zona de iarbă adiacentă

-maratonul jocurilor românești (activități pentru copii între 4-10 ani)
-concursuri și jocuri sportive diverse (activități pentru copii și tineri între 11-18 ani)
-jocuri: badminton, fotbal target, ski pe asfalt, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, popice finlandeze, badminton si volei, etc.
-cupa Bucurie în Mișcare la mini-fotbal (destinată copiilor între 8-12 ani)
-cupe de streetball pentru fete și băieți (destinată adolescenților între 14-18 ani)
-traseul de role, trotinete & karturi pentru copii
-mânuțe dibace (activități pentru copii între 4-14 ani)
-standuri și corturi cu diverse activități pentru familie: crafturi, meșteșuguri tradiționale
-careul olimpic (jocuri speciale pentru întreaga familie)
-Scena cu demonstratii: arte marțiale, fitness, dansuri, kangoo jumps, zumba, cycling, arte marțiale, alte sporturi cu reprezentare locală.
-Zona cu bunătăți pentru toată familia: street food, producători locali și din regiune.

Între orele 20.00-22: Scena Bucurie în Mișcare din Piața Cetății

-momente artistice și concert
Duminică, 30 septembrie 2018, între orele 10.00-19.00: Piața Cetății, alei și zona de iarbă adiacentă

-maratonul jocurilor românești (activități pentru copii între 4-10 ani)
-concursuri și jocuri sportive diverse (activități pentru copii și tineri între 11-18 ani)
-jocuri: badminton, fotbal target, ski pe asfalt, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, popice finlandeze, badminton si volei, etc.
-cupa Bucurie în Mișcare la mini-fotbal (destinată copiilor între 8-12 ani)
-cupe de streetball pentru fete și băieți (destinată adolescenților între 14-18 ani)
-traseul de role, trotinete & karturi pentru copii
-mânuțe dibace (activități pentru copii între 4-14 ani)
-standuri și corturi cu diverse activități pentru familie: crafturi, meșteșuguri tradiționale
-careul olimpic (jocuri speciale pentru întreaga familie)
-Scena cu demonstratii: arte marțiale, fitness, dansuri, kangoo jumps, zumba, cycling, arte marțiale, alte sporturi cu reprezentare locală.
-Zona cu bunătăți pentru toată familia: street food, producători locali și din regiune.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Tavi

    marți, 24.07.2018 at 19:17

    Bani pentru mai multe gradinite si crese in orasul asta nu se gasesc!?

  2. Albaiulian

    miercuri, 25.07.2018 at 14:16

    Va e ciuda? Voi dacă ați avea 45000 euro sigur ați fi vrut sa întrați în cartea recordurilor? Cum nu? Adică ați fi făcut altceva. Pai ce? Cum 101??? Lasă că vedem la anul ca doar are bani primăria ca doar nu s a ei. Hava nu ar pune o panseluța în fata casei din banii lui…..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax