Eveniment
Aproape 70 de șoferi, testați pentru alcool sau droguri la volan în Alba. 5 permise reținute și amenzi de peste 34.000 de lei
Aproape 70 de șoferi au fost testați pentru alcool sau droguri la volan în Alba, în ultimele 24 de ore. Polițiștii și jandarmii au dat amenzi ce depășesc valoarea de 34.000 de lei.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 349 de verificări de persoane și 232 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 147 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 34.690 de lei.
Au fost efectuate 68 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost reținute 5 permise de conducere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News