Eveniment
Aproape jumătate de milion de voturi anulate și 700.000 de alegători pe listele suplimentare. Cifrele alegerilor din 9 iunie
Aproape jumătate de milion de voturi anulate și 700.000 de alegători pe listele suplimentare, arată cifrele alegerilor din 9 iunie.
Alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie au înregistrat un record de voturi anulate. Este vorba despre 484.078 voturi nule.
Aproape 700.000 au votat pe listele suplimentare, arată datele oficiale ale scrutinului.
Un număr de 17.848.044 alegători au fost înscrişi în listele electorale permanente şi în copiile de pe listele electorale speciale, dintre care 17.788.795 au fost înscrişi în listele electorale permanente.
OFICIAL: REZULTATE alegeri locale 2024 în Alba. Cine câștigă primăriile din județ. PROCENTE pe municipii, orașe și comune
S-au prezentat la urne 9.439.644 alegători, dintre care 8.711.414 erau înscrişi în listele electorale permanente, 28.519 înscrişi în copiile de pe listele electorale speciale, iar 699.711 înscrişi în listele electorale suplimentare.
Au fost primite 22.137.486 buletine de vot, dintre care 8.840.311 voturi valabil exprimate şi 484.078 voturi nule.
Au fost neîntrebuinţate şi anulate 12.722.049 buletine de vot, potrivit BEC.
Aproape jumătate de milion de voturi anulate
Numărul de voturi anulate la scrutinul din 9 iunie reprezintă un record, dar trebuie menționat că și la alegerile din 2020 și 2016, numărul voturilor anulate a fost de sute de mii.
Procesul electoral a fost suspendat luni seară în 22 de județe, iar materialele electorale au fost păzite până la reluarea procedurilor.
Motivul a fost acela al oboselii acumulate de personalul care se ocupă de ele. Este vorba de fapt despre procedurile de transport în siguranță a buletinelor, numărătoarea voturilor fiind finalizată.
Procedurile au fost reluate marți.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News