Connect with us
Advertisement

Educație

Arafat: Elevii pot duce mărțișoare și flori de 1 Martie la școală. Care este condiția

Publicat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat vineri că elevii pot duce mărțișoare și flori de 1 martie la școală. Condiția este să fie respectată distanțarea socială.

„Cred că domnul ministru al Educației s-a pronunțat pe această temă și nu are rost să intrăm într-o discuție foarte controversată. Da, eu am înțeles că e posibil să se ducă flori mărțișoare luni. Distanțarea și tot trebuie păstrate”, a declarat Arafat, la DigiFM.

Vezi și MESAJE DE 1 MARTIE: Fii vestitorul primăverii pentru cei dragi. Felicitări, urări și SMS de Mărţişor

Șeful DSU a precizat chiar că și el va duce colegelor mărțișoare.

După ce ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății cu regulile pentru redeschiderea școlilor a interzis „schimbul de obiecte personale”, categorie în care ar fi putut intra mărțișoarele și florile oferite cadrelor didactice și elevelor de 1 și 8 martie, ministrul Educației afirmă că nu există nicio interdicție și că acestea sunt permise, floarea fiind „un simbol”, nu un „obiect personal”.

Precizările Ministerului Educației din 24 februarie: ”În ordinul comun nr. 3.235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 – II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă).

Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum „flori și mărțișoare” în categoria „obiecte personale”.

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.

surse: digi24.ro, digifm.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement