Arest preventiv pentru bărbatul din Alba Iulia care a fugit cu o minoră din Spania. Conducea o mașină furată, fără permis
Bărbatul din Alba Iulia care a fugit cu o fată de 12 ani din Spania și a fost prins pe strada Livezii din oraș, a fost arestat preventiv.
Este vorba despre Daniel Ciociu, un bărbat în vârstă de 35 de ani, recidivist. Acesta a fost oprit în data de 19 august 2026 în Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism furat din Belgia.
De asemenea bărbatul nici nu deține permis de conducere. Alături de el se afla și tânăra în vârstă de 12 ani.
Din câte se pare aceasta a plecat din Spania, unde locuia, cu bărbatul către Alba Iulia. Dispariția fetei a fost anunțată de mamă, iar pe fir au intrat polițiștii din Alba Iulia.
În urma opririi în trafic bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 20 august 2026 a fost arestat preventiv. Bărbatul este cercetat pentru viol, deoarece a întreținut relații sexuale cu o minoră de 12 ani, conducere fără permis și tăinuire.
Cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost admisă de magistrații Judecătoriei Alba Iulia.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 20 august 2026, până la data de 18 septembrie 2026 inclusiv, a inculpatului CIOCIU DANIEL, cu antecedente penale - recidivist, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată”, se arată în motivarea instanței.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)