Eveniment
Armata a preluat conducerea DSP Sibiu, insituție medicală din județul cu cea mai mare incidență din țară
Direcția de Sănătate Publică Sibiu are de marți, 17 noiembrie conducere militară. Mai exact instituția va fi condusă de colonel Daniel Chelcea.
Daniel Chelcea este și directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu. Acesta a declarat că o să verifice personal situaţia din fiecare spital din judeţ după ce îşi va intra în atribuţii miercuri dimineaţa.
Potrivit colonelului Chelcea, şi funcţia de director adjunct de la DSP va fi ocupată tot de un militar.
„În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele şi problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ea”, a precizat noul director DSP Sibiu, medicul colonel Daniel Chelcea.
Întrebat ce mesaj are pentru sibieni, noul director DSP a transmis: „Să poarte masca. Să avem răbdare că lucrurile vor trece”.
Medicul Gabriel Budescu a demisionat vineri din funcţia de director general al DSP Sibiu, iar director adjunct a fost medicul Adela Morar.
Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România în privinţa ratei de infectare, situată la 9 la mia de locuitori, iar în municipiul Sibiu, aflat în a doua zi de carantină, rata a crescut la 13,63 la mia de locuitori marţi.
sursă: Agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News