Eveniment
Artistul din Alba Iulia, George Bodocan, organizează la Paris o expoziție dedicată artei românești independente
Un artist născut la Alba Iulia și stabilit în urmă cu câțiva ani în Franța, organizează săptămâna viitoare la Paris o expoziție dedicată exclusiv unor artiști români independenți, aparținând mai multor generații, care trăiesc și lucrează în România, Franța sau Anglia.
George Bodocan, cunoscut în lumea artistică sub numele de Bodo, trăieşte şi creează în Franţa de 11 ani. A cumpărat acolo o şcoală veche într-un sat din sudul ţării şi a transformat-o într-un centru internaţional de artă.
George Bodocan este unul dintre cei mai activi artiști români din străinătate. Expoziția organizată la Paris reunește 15 artiști și va fi vernisată joi, 14 martie 2019.
Vorbind prin diferite abordări artistice, artiștii invitați nu sunt reprezentați în mod exclusiv de o galerie, nu fac parte dintr-o structură instituționalizată și participarea este voluntară.
Expoziția ridică o întrebare legată de locul artistului independent, pe scena artistică actuală. Fiecare artist a propus în mod liber o lucrare sau un proiect în relația cu actualitatea de care este preocupată societatea.
ARTIȘTII care expun:
Dan Perjovschi (România) / George Bodocan (FRANȚA) / Cosmin COCIS (Franța) / Daniel BALANESCU (Anglia) Sorin Öncü (România) / Cosmin HAIAS (România) / Cornel BARSAN (Franța) / Suzanei DAN / Ion BARBU (ROMÂNIA – L FUNCȚIONARE CULTURAL PETRILA) / KERO ZEN (România) / OCU (România) / Mihai Chitu (România) / Ramona SLUG (România) / Sanda VEBER (FRANȚA) / Dana Sereda (FRANȚA).
Foto: Adrien Der
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Passat
luni, 11.03.2019 at 05:09
Mai fratilor, Cosmin COCIS este din Romania, chiar judetul Alba, orasul Ocna Mures !!