Connect with us
Advertisement

Eveniment

Artistul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, la Spitalul Floreasca din București

mihai constantinescu

Publicat

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, după ce a suferit două stopuri cardio-respiratorii şi a intrat în moarte cerebrală, informează românia24.ro.

Cunoscutul cantautor a murit, marţi seară, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa.

“În jurul orei 19,00 s-a constatat decesul”, a spus medicul.

Cântăreţul Mihai Constantinescu a fost dus de urgenţă la spital pe 13 mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Medicii de la Spitalul Floreasca au declarat că în prima noapte de internare starea artistului s-a agravat şi a suferit un al doilea stop cardiac şi o hemoragie cerebrală. Ulterior, surse medicale au precizat că artistul a intrat în moarte cerebrală. 

În ultima perioadă, cântăreţul a cerut de mai multe ori ajutorul medicilor. În luna martie a acestui an, Constantinescu a fost nevoit să-şi anuleze toate concertele după ce a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă. Mihai Constantinescu suferea de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii.

În anul 2017, artistul a fost operat pe cord, iar în 2008 ani i-au fost montate două valve biologice, fiind operat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş.

Potrivit adevărul.ro, Mihai Constantinescu s-a căsătorit în 2017 cu cântăreaţa Simona Secrier (48 de ani), după o relaţie de 16 ani. Ea a făcut parte din trupa Etno, alături de Silvia Stanciu şi Radu Ile, şi a scos două albume de muzică etno-dance. 

„Relaţia noastră este frumoasă, bazată pe foarte multă înţelepciune şi înţelegere. Când fluturaşii încep să zboare şi vin mai rar, rămâne prietenia. Simona e o fiinţă blândă, e ca un fel de catalizator, tot timpul e mai moale. Eu aş vrea să fie mai acidă“, declara artistul despre relaţia cu soţia sa, în urmă cu câțiva ani. 

Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, Bucureşti) a fost un cântăreţ român de muzică uşoară. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în anul 1973, iar în anul 1972, termină Şcoala Populară de Artă.    Mihai Constantinescu a făcut parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care au mai făcut parte Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu.

În anul 1999 editează în format single «Iubiţi şi câinii vagabonzi».

În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.   El a făcut parte dintr-o „galerie de aur“ a muzicii uşoare româneşti, alături de Dan Spătaru, Doina Badea, Corina Chiriac, Olimpia Panciu, Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Angela Similea, Marius Ţeicu, Cornel Constantiniu, Anda Călugăreanu, Mirabela Dauer şi alţii. 

Despre piesele sale, cântăreţul mărturisea într-un interviu: „Toate melodiile compuse de mine sunt copiii mei şi reprezintă sufletul, emoţiile şi gândurile mele.

Reprezentative pentru cariera mea sunt: „O lume minunată”, „Sus în deal”, „Un zâmbet, o floare”, „Păpuşa”, „Ad-o vântule înapoi”, „O dimineaţă în culori, cu parfum de tei şi flori”, „Vitezomanul Gică”, „Anotimpuri”, „Fetiţa mea”, „Câinii Vagabonzi”, „Maria”, „Mă întoc iar în sat”, etc.  

De-a lungul timpului, cântăreţul a efectuat turnee în toate ţările ex-socialiste, în Germania, în SUA şi în câteva state din V.Europei. În 2002 primeşte Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Uşoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. 

 

sursă: românia24.ro, agerpres, adevărul.ro

 

sursă foto: Facebook – Mihai Constantinescu 

Știre în curs de actualizare. 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement