Actualitate
ASF: Prețurile maxime la RCA vor fi făcute publice abia după ce vor fi avizate de Consiliul Concurenței și adoptate de Guvern
Termenul limită anunțat de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru finalizarea metodologiei de calcul a tarifelor RCA maxime pe care asigurătorii vor fi obligați să le aplice timp de 6 luni se împlinește miercuri, 5 octombrie. Întrebați dacă pot face publice tarifele maxime RCA și modul în care s-a ajuns la nivelul acestora, oficialii ASF au precizat pentru HotNews.ro că aceste tarife vor fi făcute publice după ce vor fi supuse avizului Consiliului Concurenței și adoptate apoi de Guvern, prin hotărâre, așa cum prevede Legea Concurenței în baza căreia s-a luat decizia plafonării prețurilor RCA.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) trebuie să stabilească până la sfârșitul lunii octombrie tarife de prima RCA maxime pe categorii de vehicule, pe care asiguratorii vor fi obligați să le aplice timp de 6 luni la noile polițe pe care le vor încheia. După ce vor fi stabilite de ASF, Executivul va trebui să le aprobe prin Hotărâre de Guvern.
ASF a scos joi în dezbatere publică versiunea oficială a metodologiei de calcul a tarifelor RCA maxime pe care asigurătorii vor fi obligați să le aplice timp de 6 luni. Anterior, ASF a anunțat că varianta finală a acestei metodologii va a fi aprobată după consultările publice, cel mai târziu pe 5 octombrie.
HotNews.ro a solicitat miercuri, 5 octombrie, către ASF să precizeze care sunt tarifele maxime pe categorii de vehicule, rezultate în urma acestei metodologii și să explice cu cifre cum au ajuns la aceste tarife la fiecare categorie de vehicul în parte.
Din răspunsul prmit reiese că publicarea și explicarea publică a tarifelor RCA maxime stabilite de ASF va fi făcuta abia după ce acestea vor fi avizate de Consiliul Concurenței și adoptate de Guvern prin Hotărâre.
„Metodologia de calcul al tarifelor de prima maxime pentru RCA se va aplica pe setul de date utilizat în analiza efectuată de Milliman, date care sunt în curs de actualizare. În baza acestei metodologii, ASF va face calculele tehnice necesare, iar tarifele rezultate vor fi supuse avizului Consiliului Concurenței. Având în vedere că tarifele sunt adoptate în baza prevederilor articolului 4, alineat 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, după avizare acestea trebuie aprobate de Guvern, prin hotărâre, urmând ca apoi să fie facute publice”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ASF.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News