Actualitate
Asigurare de sănătate FĂRĂ PLATA contribuției. Cine ar putea beneficia de această facilitate de la stat
Anumite categorii de persoane ar putea beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuției și ar putea fi scutite de la coplată. Un proiect în acest sens se află la dezbatere în Senat.
Inițiatorii legii doresc completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii și Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului. Modificarea și completarea celor două legi vizează categoriile de persoane care pot beneficia de asigurări de sănătate și servicii medicale fără plata contribuției.
Vizate de lege sunt persoanele fără cod numeric personal, adică minorii (copiii cu vârsta de până la 18 ani), persoanele cu handicap, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, femeile însărcinate sau lăuze și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane.
În cazul în care la o unitate medicală se va prezenta o persoană care nu deține cod numeric personal, medicii vor anunța poliția și serviciile de asistență socială din regiune pentru a o identifica sau pentru a o înscrie în registrele de stare civilă.
Mai mult, cei care se vor prezenta la o unitate medicală de stat și nu vor deține un cod numeric personal vor da o declarație în care vor sublinia faptul că nu sunt înregistrate la starea civilă și astfel vor beneficia de asigurare fără plata contribuției.
Pentru tinerii cu vârsta mai mică de 14 ani sau persoanele cu handicap, declarația va putea fi făcută de persoanele care le însoțesc la spital.
Persoanele care vor declara, în mod fals, că nu au cod numeric personal și vor să obțină servicii medicale gratuite vor comite infracțiunea de fals privind identitatea, infracțiune pedepsită, conform Codului penal, cu închisoarea de până la trei ani.
Precizăm că, în ultimii ani, în România au fost semnalate cazuri în care copii nenăscuți nu au putut beneficia de o intervenție chirurgicală imediat după naștere, procedură care să fie decontată de stat, deoarece nu aveau CNP. Iar textul proiectului nu face referire expres şi la astfel de cazuri.
sursă: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News