Connect with us
Publicitate

Eveniment

Asistenta șefă a Secției de Boli Infecțioase din Alba, Marcela Vîlcan: Curajul nostru dispare când oamenii nu respectă regulile

Publicat

Asistenta șefă a Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, Marcela Vîlcan, a postat pe contul ei de Facebook un mesaj în care își exprimă indignarea cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de prevenție a răspândirii coronavirusului în comunitate.

De la școală și până la magazinul de cartier, oamenii poartă masca sub bărbie, constată aceasta. 

”Și știți ce este cel mai trist? Faptul că nu zăresc nici o luminiță la capătul tunelului…” a scris Marcela Vîlcan. Aceasta se ocupă de bolnavii Covid încă de la începutul epidemiei.

Postarea ei a fost distribuită și de prim-adjunctul șefului ISU Alba, Ovidiu Costea: ”În spatele acestor cuvinte stau zeci, sute sau poate mii de oameni care și când nu mai pot, mai pot un pic! Haideți să-i ajutăm și mai ales haideți să ne ajutăm pe noi toți ca efortul nostru, pâna la urmă, să nu fie în zadar!”

Marți, în Alba erau peste 1180 de cazuri active, iar presiunea pe spitalele din județ este foarte mare. Tot marți, la nivelul județului, incidența cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile era de 2,53, cea mai mare din țară, după București.

Postarea Marcelei Vîlcan:

”Aș fi început atât de frumos… Aș fi început cu mirificul „A fost odată, ca niciodată…”, dar pentru că povestea noastră pare să nu aibă un sfârșit pe care să îl putem deduce, pe care să îl putem vedea, nu pot începe decât astfel:

Am fost plini de elan, puternici și curajoși atunci când mulți în jurul nostru se ascundeau, am fost mereu alături de fiecare dintre cei care cu sau fără voia lor ne-au trecut pragul, am fost dedicați de la început și până la sfârșit.

Am mângâiat chipuri și suflete, am îmbărbătat pe cei care au avut nevoie de acest lucru, am fost familia fiecăruia, pentru mai mult sau mai puțin timp, atât cât ne-au fost pacienți.

Am tratat și am îngrijit cum am știut noi mai bine și cei mai mulți dintre voi ați plecat acasă bine. Am primit de la voi mulțumirile atât de necesare pentru a putea merge noi mai departe. Am primit ce-i drept și ocare, dar nu au fost multe și le-am iertat și le-am uitat.

Acum,

Am pierdut din elan și puteri, iar curajul începe să dispară și el din cauza comportamentului multora dintre semenii noștri.

Când știi că toată lumea „trage la aceeași căruță”, depășești orice, că se numește oboseală care atinge tangențial epuizarea, că se numește stres ori presiune psihică.

Dar când știi (pentru că le trăiești) eforturile pe care le depui de peste o jumătate de an, iar atunci când intri în magazinul din cartierul în care locuiești și vezi cum doamna de la casierie stă cu nonșalanță cu masca pe bărbie, servind un client care la rândul său este și el fără mască, simți că te părăsește orice urmă de înțelegere.

Când intri în sucursala CEC și vezi cum toți, dar absolut toți angajații de la ghișee stau la fel, cu masca sub bărbie, atunci nu te mira că refuz să îți înmânez cartea de identitate și prefer să o țin eu, astfel încât să poți citi datele de pe ea.

Când îți mai spune și copilul că există și câte un cadru didactic care poartă masca la ore, la fel ca vânzătoarea de la magazinul din cartierul tău, stai și te întrebi: „Cu ce am greșit, Doamne?”

Și știți ce este cel mai trist? Faptul că nu zăresc nici o luminiță la capătul tunelului…” a postat Marcela Vîlcan, pe contul ei de Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate