Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Asistenţii personali din Aiud nu vor mai fi concediaţi de la 1 aprilie 2011. Tribunalul Alba a suspendat Hotărârea Consiliului Local

Publicat

Asistenţii persoanelor cu handicap din Aiud nu vor mai fi concediaţi, începând cu 1 aprilie 2011. Tribunalul Alba a suspendat Hotărârea de Consiliu Local prin care urma să le fie desfăcute contractele de muncă.

Asistenţii personali care au atacat în instanţă hotărârea Consilului Local Aiud de a-i concedia, de luna viitoare au avut câştig de cauză. Deşi autoritatea locală a municipiului Aiud va înainta recurs, suspendarea pronunţată acum de instanţă nu deranjează Primăria şi Consiliul Local, în condiţiile în care Sindicatul “Asistentul Personal” Aiud avea tot dreptul să atace o hotărâre ce contravine intereselor sale şi ale asistenţilor personali. Totuşi, suspendarea aprobată de instanţă are durată limitată, de 60 de zile. Într-un comunicat emis de Primăria Aiud se arată că „administraţia publică locală a municipiului Aiud nu are nicio nelinişte cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 37/2010 a Consiliului Local al municipiului Aiud, ca urmare este optimistă în ceea ce priveşte o hotărâre ulterioară, definitivă şi irevocabilă, a instanţei, întrucât are dovezi cu privire la faptul că fondurile de care dispune nu pot acoperi salariile asistenţilor personali”.

Administraţia locală din Aiud susţine că va ataca cu recurs decizia Tribunalului Alba. „Este inutil, cred eu, să repet faptul că nu mi-am dorit să fiu nevoit să iau o astfel de decizie. Sindicatul pretinde că prefectul judeţului Alba i-ar fi spus că s-a obţinut modificarea plafonului maxim al cheltuielilor cu salariile şi pentru municipiul Aiud, exact cu suma de care e nevoie pentru plata asistenţilor personali. (…) Anexa acelui ordin poate fi modificată din pix de oricine doreşte, problema reală este că nu există efectiv bani pentru plata acestor salarii. Nu ştiu dacă a existat o asemenea discuţie cu reprezentanţii sindicatului, dar noi ne raportăm aici nu la sumele născute din pixul guvernanţilor, ci la banii pe care Guvernul nu îi trimite la bugetul local, conform solicitărilor exprese în acest sens, pe care le-am făcut”, a declarat primarul Mihai Horaţiu Josan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate