Connect with us
Advertisement

Eveniment

Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) filiala Alba are o nouă conducere. Cine face parte din comitetul executiv

Publicat

Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA), filiala Alba are o nouă conducere. 

Mai exact în data de 19 septembrie 2023,  a fost ales noul Comitet Executiv Regional 2023-2027.

Potrivit reprezentaților, comitetul are următoarea componență: Președinte – Finta Sorin Silviu, Secretar executiv – Grava Mircea Stefan;

Vicepreședinte 1 – Airini Mihai; Vicepreședinte 2 – Zgârdea Mihai;

Trezorier – Horvath Tibor,

Comisia de cenzori: Horvat Antonia Catalina, Farcasiu Florin Vasile, Muntean Eugen Florin.

Ce este IPA

Este cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din întreaga lume – a fost creată la 1 ianuarie 1950.

Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire – Anglia, Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională.

Născut la 15 decembrie 1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial, Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile prieteniei adevărate.

Între anii 1948 -1949, Troop a contactat numeroşi prieteni din poliţia locală şi din străinătate. Ideea lui a fost bine primită în câteva ţări europene (Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia) şi în unele state africane, care au încurajat constituirea unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, alcătuită din secţii naţionale şi emiterea de către un Secretariat Internaţional, a legitimaţiilor pentru membri.

De asemenea, era prevăzută adoptarea unei sigle specifice, plata unei cotizaţii individuale şi editarea unei reviste proprii.La 1 ianuarie 1950, Asociaţia a luat fiinţă, iar Arthur Troop a acţionat neobosit pentru a încuraja şi creearea altor secţii naţionale.

În 1953, Olanda a fost prima ţară, după Marea Britanie, care şi-a constituit o astfel de secţie, Belgia şi Franţa le-au urmat în acelaşi an, iar Germania şi Elveţia au organizat secţii naţionale în următorii doi ani.

Primul Congres Internaţional a avut loc la Paris, în 1955, iar Arthur Troop a devenit primul Secretar General Internaţional al Asociaţiei, post pe care l-a păstrat până la retragerea sa, în 1966

.Pentru meritul creeării IPA, Arthur Troop a fost premiat, în 1965, cu Medalia Imperiului Britanic. Ulterior el a primit numeroase înalte distincţii din străinătate, între care titlul de „Doctor Honorius Causa” în Canada, „Crucea de Onoare” a Preşedintelui Republicii Austria, şi după dezvelirea statuii sale de pe câmpia ungară, în 1998, a fost răsplătit cu „Sabia de aur a Ungariei”.

La nivel internațional, la sfârșitul anului 2022, erau aproximativ o jumatate de milion de membri în 68 de secții de pe 6 continente, din care 65 sunt Secții Naționale, 2 sunt Secții Afiliate Provizoriu (Columbia și Kirghizstan), iar Albania este Secție în curs de înfiintare.

Conform datelor transmise de către International Executive Board (IEB) anul acesta, în anul 2022 IPA România se afla pe locul 2 ca număr de membri, după IPA Germania la o diferență de aproximativ 7.000 membri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement