Connect with us
Advertisement

Actualitate

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule vrea Programul Rabla întrerupt. Înscrierile au scăzut la jumătate

Publicat

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule doreşte sistarea programul Rabla deoarece interesul românior pentru el este în scădere. Media zilnică a înscrierilor scade constant, de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie. Şi totuşi după şapte luni livrările totale de autovehicule (autoturisme şi vehicule comerciale) a înregistrat o creştere de 30,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările de autoturisme urcând cu 32,7%.

„Aceasta confirmă poziţia adoptată de către APIA de a solicita sistarea programului după acest an”, se mai spune în comunicatul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).

Reprezentanţii asociaţiei afirmă că un factor favorabil pe piaţa auto este creşterea disponibilităţii unor instituţii bancare de a acorda credite pentru achiziţia de autovehicule, situaţie care nu are totuşi la bază un cadru de reglementare îmbunătăţit faţă de cel de anul trecut.

„Apreciem că este nevoie de un cadru legal care să stimuleze achiziţia de autovehicule care încorporează tehnologii avansate (electrice, hibride sau care folosesc combustibili alternativi), orientate către eficienţă şi protecţia mediului, deoarece acestea poluează mai puţin sau deloc, contribuind, totodată şi la creşterea gradului de siguranţă rutieră precum si de măsuri eficiente de limitare a evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu autovehicule rulate”, se mai arată în comunicat.

Programul „Rabla 2014” pentru persoane fizice a început în 8 aprilie, iar pentru instituţii publice şi persoane juridice pe 30 aprilie. Cei interesaţi să achiziţioneze un autovehicul nou prin programul „Rabla 2014” se pot înscrie la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Anul acesta, cei care vor să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se prezintă direct la dealerul auto validat de la care doresc să cumpere şi se înscriu, urmând ca apoi să meargă la un colector autorizat în program pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului şi să revină la dealer pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul.

 sursa: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement