Connect with us
Advertisement

Actualitate

Asociațiile de pensionari vor putea primi, cu titlu gratuit, bunuri și sedii de la instituțiile publice. PROIECT, la Senat

Publicat

Asociațiile de pensionari ar putea să fie încadrate în rândul organizațiilor care pot primi de la stat, cu titlu gratuit, bunuri mobile sau imobile, prevede un proiect de lege înregistrat la Senat.

Inițiatorii modificărilor legislative aduse Legii nr. 502/2004 privind asociațiile de pensionari argumentează măsurile prin faptul că aceste asociații și federații pot fi sprijinite de autorități așa cum sunt ajutate și alte organizații, deoarece textul actual al legii prevede ca acestea să achite o chirie pentru sediile în care funcționează, iar sumele sunt din ce în ce mai mari pentru bugetul lor.

Astfel, potrivit proiectului, asociațiile și federațiile de pensionari vor putea dobândi, cu titlu gratuit sau titlu oneros, orice bunuri mobile și imobile, necesare realizării scopului pentru care au fost înființate, inclusiv de la autoritățile administrației publice locale.

Documentul mai prevede că pensionarii, indiferent de sistemul de asigurări sociale căruia îi aparțin, în vederea apărării drepturilor și a promovării intereselor lor economice, sociale, culturale, sportive și altele, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, pot constitui asociații proprii, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, ori pot adera la astfel de asociații. Asociația pensionarilor este persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial și apolitică.

sursa: legestart.ro, senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement