Connect with us
Publicitate

Economie

Aspecte tehnice privind “Declaraţia unică” 112

Publicat

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Alba a organizat, miercuri, a treia întâlnire de lucru din cadrul acţiunilor cuprinse în Planul campaniei de informare a opiniei publice privind implementarea „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, formular 112.

La această întâlnire au participat 30 de reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţul Alba şi alte entităţi asimilate, precum şi specialişti din Finanţe şi din cadrul instituţiilor de asigurări sociale.

Grupul tehnic de lucru „Declaraţia unică”, împreună cu specialiştii în “tehnologia informaţiei” din cadrul DGFP Alba au prezentat aplicaţiile informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice, ANAF, pentru încărcarea şi validarea datelor necesare depunerii Declaraţiei unice.

Ca element de noutate, aceştia au adus în discuţie corectarea Declaraţiei 112, ce se efectuează prin depunerea unei declaraţii rectificative, marcată cu X , prin completarea tuturor câmpurilor din formular, inclusiv a celor care nu diferă faţă de declaraţia initială, numai pentru rectificari ce vizează perioade de raportare ulterioare datei de 1 ianuarie 2011. Pentru perioadele de raportare anterioare datei de 1 ianuarie 2011, contribuabilii vor depune declaraţii rectificative potrivit legislaţiei specifice în vigoare în perioada la care se referă.

În cazul unor diferenţe sau drepturi salariale stabilite pentru perioade anterioare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se procedează astfel:
–    impozitul pe veniturile din salarii se calculează la data acordării acestor diferenţe conform prevederilor art.57 alin (2^1) Cod Fiscal şi pct.111 litera b) din Norme Cod Fiscal;
–    contribuţiile sociale aferente unor drepturi băneşti acordate pentru perioade anterioare se declară prin depunerea unor declaraţii rectificative corespunzătoare fiecărei luni care se rectifică.

Alte aspecte privind declararea şi plata creanţelor fiscale înscrise în Declaraţia 112 sunt:
– sumele înscrise în declaraţie nu cuprind diferenţele de impozite şi contribuţii sociale stabilite prin actele de control;
– în situaţia în care în perioada de raportare nu au rezultat sume datorate/de plată pentru impozitul pe venit şi/sau contribuţiile cuprinse în vectorul fiscal, la rubrica „Suma datorată/de plată” se înscrie cifra 0 (zero). Necompletarea tabelului din această secţiune pentru impozitul pe venit sau contribuţia pentru care există obligaţie declarativă potrivit legii echivalează cu nedeclararea obligaţiei respective;
– sumele care pot fi deduse în perioada de raportare (subventii, scutiri, reduceri) din contribuţiile sociale datorate de angajatori nu vor depăşi nivelul sumei datorate în perioada de raportare;
– contribuţiile sociale individuale se reţin şi se virează la bugetele şi fondurile cărora le aparţin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează, împreună cu contribuţia angajatorului sau a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate