Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Cele mai noi apariții în materie de carte se găsesc la rafturile Caravanei BookLand de la Alba Mall din Alba Iulia

Publicat

Marți, caravana cărţii BookLand a revenit pentru a treia oară la Alba Iulia. BookLand și-a instalat tabăra în Centrul Comercial Alba Mall, iar până duminică, 23 iunie, albaiulienii sunt așteptați la o întâlnire distractivă cu cartea, cultura și diferite momente artistice.

La Caravana BookLand, găsiți cele mai noi apariții editoriale, care că vor face viața mult mai frumoasă și conversațiile mai interesante. Vor fi prezente 6.000 de titluri de carte de la peste 100 de edituri.

„Pentru că preţuim tradiţia … Bookland continuă şi în acest an, la Alba Mall! Poveştile prind viaţă pe străzile din Alba Mall la cel mai neconvenţional târg de carte găzduit de oraşul tău. Anul acesta, BookLand va veni și mai aproape de prietenii săi! Am reorganizat itinerariul Caravanei, am stabilit alte locuri de întâlnire mai accesibile, mai populare, și de ce nu, mai vizitate, și am pregatit momente artistice și culturale care să satisfacă pretențiile tuturor prietenilor cărții: de la cel mai mic pană la cel mai mare”, au transmis organizatorii.

„Caravana Bookland este fără îndoială cel mai mare târg de carte urban, iar Editura Nemira este mândră să facă parte din acest fenomen cultural. Aşteptăm să ne întâmpinăm prietenii şi cititorii fideli cu titluri consacrate şi cu cele mai îndrăgite serii de autor. Vrem să le oferim cititorilor noştri cele mai noi aparitii, aşteptându-i în spatiul primitor şi modern pus la dispoziţie de Bookland”, precizează reprezentantul Editurii Nemira, Maria Galan.

Caravana BookLand este o serie inedită de târguri mobile de carte, muzică, film şi jocuri, aflată la a treia editie, prezentă pe parcursul anului 2013 în 19 oraşe din ţară, timp de 42 de săptămâni (5 martie – 23 decembrie). Conceptul BookLand este unul inovator, atât prin amploarea geografică, cât si prin formatul dinamic cu servicii integrate puse la dispozitia editurilor (logistică / vânzare / promovare). BookLanderii sunt aşteptati in principalele pieţe, parcuri şi centre comerciale din ţară cu mii de titluri la preţ de producător, premii şi momente de exceptie.

La sectorul dedicat copiilor se pot găsi biblii cu ilustrații, cărți pentu colorat și cu povești, caiete cu exerciții pentru elevi, 1001 activități pentru grădiniță sau cum să faci păpuși din coji de ouă. Nici adulții nu au de pierdut la Bookland, astfel că de la cărți de sănătate și până la teste pentu alegerea carierei sau cum să fii optimist în viață, rafturile îi așteaptă pe toții iubitorii de răsfoit   La Centrul comercial din Alba Iulia prețul cărților pornește de la 5 lei, cele dedicate copiilor, și pot ajunge până la 70 de lei din domeniul antreprenoriat, management, vânzări.

Pentru a păstra legătura continuă cu clienții întâlniți în Caravana, BookLand a lansat în noiembrie 2011 şi librăria online www.book-land.ro, care oferă peste 27,000 titluri carte, muzică, film, jocuri, cadouri și birotică. Pe lângă preţurile reduse cu până la 25%, în fiecare colet clienții găsesc cadouri variate de la o săptămână la alta. Odată creat contul pe www.book-land.ro, clientii beneficiază de un voucher de 5 lei, iar prima comandă în valoare de minim 50 lei se livrează cu cost de transport zero.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: CONCURS – Alba24 & BookLand te invită la lectură: Vezi cum poți primi una dintre cele 15 cărți | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax