Connect with us
Advertisement

Educație

ASTĂZI: Grevă de avertisment în toate școlile din România. Cadrele didactice nu vor face ore cu elevii, între 11,00 și 13,00

clasa goala

Publicat

Salariaţii din învăţământ, membri în două sindicate din învățământ, declanșează, miercuri- 19 ianuarie 2022, o grevă de avertisment în toate școlile din România,  conform unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.

Timp de două ore, 175.000 de cadre didactice din 4000 de unități școlare nu vor intra la cursuri cu elevii și nu vor face ore în intervalul 11:00-13:00

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a declarat luni, la Antena 3, că în intervalul de timp 11:00 – 13:00 nu se vor desfăşura activităţi specifice actului educaţional, dar copiii vor fi supravegheaţi.

Profesorii opresc activitatea între orele 11:00 şi 13:00

„Deciziile revin consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ (…). Aceştia vor lua deciziile care se impun astfel încât să fie respectate drepturile tuturor, adică atât dreptul la grevă al celor care au semnat pentru declanşarea unei astfel de forme de protest cât şi dreptul celor care doresc să îşi desfăşoare activitatea mai departe”, a spus Marius Nistor.

„Vom face tot ceea ce depinde de noi ca niciun elev să nu fie afectat, adică siguranţa elevilor să nu fie pusă în pericol”, a mai declarat preşedintele Sindicatului „Spiru Haret”.

Anunțul comun FSLI și FSE Spiru Haret

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret – organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00”, se arată într-un comunicat comun.

În baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, se declanșează Grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00, anunță sindicatele.

Lista cu cerințele sindicatelor

“1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Balena

    miercuri, 19.01.2022 at 08:00

    BAsescufunda tara ! Ori va exista o plafonare salariala, adica o micsorare a salariilor ce depasesc 100 mil lei vechi incasate de catre smecheri de la buget, incit sa poata trai toata lumea, ori tara invata sa inoate si va scufunda balenele ingrasate nemeritat !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement