Administrație
Întâlnire între autoritățile locale și județene pentru stabilirea programului dedicat sărbătoririi zilei de „1 Decembrie” la Alba Iulia

Surse din cadrul Primăriei Alba Iulia ne-au declarat că printre surprizele organizatorilor se pot număra şi concerte ale cunoscutelor trupe „Zdob şi Zdub” şi „Holograf” . Chiar dacă până la această dată nu a fost stabilit un buget total al manifestărilor, în lipsa unei hotărâri de Guvern în acest sens, edilii locali au dorit să facă din organizarea acestui eveniment o acţiune comună, la care să participe, cu idei şi bineînţeles cu finanţare, atât Primăria municipiului cât şi Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Alba. Astfel, în timp ce Prefectura se va ocupa de invitarea oficialităţilor, Primăria şi Consiliul Judeţean vor avea sarcina de a pregăti românilor veniţi din toate colţurile ţării cele mai atractive concerte de muzică populară şi spectacole pentru tineret.
Dacă pe lista oaspeţilor de seamă ai evenimentului din acest an se anunţă nume cu rezonanţă din partea Puterii, nici Opoziţia nu se lasă mai prejos. Consilierul local USL, Gabriel Pleşa a declarat în şedinţa ordinară de luna aceasta că intenţionează să îl invite de 1 Decembrie la Alba Iulia pe regele Mihai: ” Merită mai mult ca oricând acum, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, să participe la celebrarea Marii Uniri înfăptuite de ilustrul său înaintaş. Un asemenea demers ar da greutate manifestărilor de 1 Decembrie din Alba Iulia şi ar creşte oportunitatea ca acest oraş să devină un simbol românesc de mare importanţă europeană”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News