Connect with us
Advertisement

Actualitate

Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, apostolul pocăinței, cel mai mare sihastru și postitor

Publicat

Praznicul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 24 iunie. Venirea pe lume a celui mai mare om născut din femeie, apostolul pocăinței, cel mai mare sihastru și postitor din câți au fost vreodată (Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an — arhimandrit Ilie Cleopa) s-a întâmplat în perioada în care Irod era rege al Iudeii.

Citește și SFÂNTUL IOAN 2019: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

Potrivit Sfintei Scripturi, în acest timp era preot la Templul din Ierusalim, Sfântul Proroc Zaharia, învățător al Legii Vechi, care a fost ales să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Preotul Zaharia era căsătorit cu Elisabeta, care era sora Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

„Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el”. (Luca 1, 6-12)

„Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit”. (Luca 1, 6-17)

Cei doi părinți ai Sfântului Ioan Botezătorul sunt considerați părinți model, părinți sfinți. „Cât au plâns, cât s-au rugat și au postit părinții săi ca să nască un copil! Sfântul Ioan este rod al credinței, al rugăciunii și al postirii părinților săi”, spune arhimandritul Ilie Cleopa în predica de la sărbătoare Nașterii Sfântul Ioan Botezătorul.

Citește și VIDEO: Minunea apei din Israel. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă cursul

Sfântul Zaharia și Sfânta Elisabeta și-au jertfit în cele din urmă viața pentru copil. Sfântul Zaharia a fost omorât, la porunca împăratului Irod, care și-a trimis soldații să omoare toți pruncii, în vârstă de până la doi ani, în speranța de a-l ucide și pe Mesia, de a cărui naștere a fost vestit de către magi.

Știind de nașterea minunată a lui Ioan și crezând că însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților să îl caute și să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan și a fugit, ascunzându-se în munți, de cealaltă parte a Iordanului.

Negăsind pruncul, soldații au fost trimiși la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, și-a dat sfârșitul în peștera unde ascunsese copilul.

Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până „în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80), când a început a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement