Connect with us
Advertisement

Eveniment

ASTĂZI: Repetiție pentru PARADA de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Sute de militari, lansatoare HIMARS și avioane F16

Publicat

La Alba Iulia va avea loc marți, 29 noiembrie, între orele 13:00 – 15:00, primul antrenament general pentru parada de 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României.

În zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din municipiu vor defila sute de militari dar și mijloace terestre, printre care se vor număra mai multe lansatoare HIMARS, coșmarul rușilor în Ucraina. Potrivit organizatorilor, dacă vremea va permite, cerul fi survolat de avioane F16 și elicoptere IAR 330 SOCAT. 

Vezi și Ziua Națională la Alba Iulia. PROGRAM 1 Decembrie 2022: la ce oră încep parada militară, masa populară, concertele și artificiile

Cu ocazia Zilei Naționale a României, parada se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Vor trece prin fața celor prezenți la eveniment și vehicule de luptă, aparatură antiaeriană și terestră, dar și transportoare și autospeciale.

În cadrul dispozitivului de defilare pe jos va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de Luptă pentru Apărare Colectivă, dislocat la Cincu, județul Brașov.

Vezi PROGRAM COMPLET 1 Decembrie 2022 la Alba Iulia. Evenimentele organizate de Ziua Națională în Capitala UNIRII

Potrivit Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, în municipiul Alba Iulia, vor avea loc, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2022, manifestări la care vor participa militari și mijloace tehnice terestre și aeriene aparţinând Ministerului Apărării Naționale și care se vor desfășura după următorul program:

Miercuri, 30 noiembrie 2022

ceremonii militare cu depuneri de coroane și jerbe de flori la următoarele ansambluri monumentale:

  • ora 9.30, la monumentul „I.C. Brătianu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 10.00, la monumentul „Iuliu Maniu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 11.00, la monumentul „Mihai Viteazul” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”)
  • ora 11.30, la ansamblul monumental „Regele Ferdinand și Regina Maria” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”)
  • ora 12.00, în Piața Tricolorului va avea loc arborarea Drapelului Național al României. Detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Joi, 1 decembrie 2022

  • ora 13.40, ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Unirii (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 14.00: ceremonia militară cu trupe și tehnică de luptă, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a:
    • 15 detașamente de defilare pe jos (aproximativ 850 de militari aparținând Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Forțelor pentru Operații Speciale, Batalionului 136 Geniu „Apulum”/ Brigada 10 „Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere „Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, personal din cadul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba Iulia, a organizației Crucea Roșie Română)
    • 11 detașamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă HUMVEE, complexe de artilerie antiaeriană și terestră GEPARD și HIMARS, transportoare PIRANHA III și PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU, autospeciale de intervenție ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și ale organizației Crucea Roșie Română)
    • elicoptere IAR 330 SOCAT ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”
    • avioane F-16 Fighting Falcon aparținând Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”
    • din cadrul dispozitivului de defilare pe jos va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de Luptă pentru Apărare Colectivă, dislocat la Cincu, județul Brașov.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, în Alba Iulia, în zilele de 29 și 30 noiembrie 2022, se vor desfășura repetiții și antrenamente generale care vor afecta, pentru scurte perioade de timp, activitățile curente din centrul orașului.

Antrenamentele generale vor avea loc în intervalul orar 13:00 – 15:00, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Restricții de circulație

În perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie, la Alba Iulia vor fi restricții de circulație pe mai multe străzi. Marți și miercuri se fac repetiții pentru parada militară, iar joi se desfășoară majoritatea evenimentelor de Ziua Națională.

Restricții de circulație rutieră: Marți, 29 noiembrie

  • între orele 12.00 și 16.00, pentru repetiții parada militară în intervalul orar 13.00-15.00 pe străzile:
    • Bd Încoronării
    • Bd. 1 Decembrie 1918
    • Bd. Horea
    • str. Gheorghe Pop de Băsești
    • str. Crișan
    • str. Cetății
    • str. Cloșca
    • str. Apulum
    • str. Izvorului
    • str. Dr. Ion Rațiu
    • str. Ion Agârbiceanu
    • Bd. Transilvaniei (parcările pasaj Bd. Transilvaniei)
    • Calea Moților (de la intersecția cu str. Horea la intersecția cu Bd. Revoluției)
    • Bd. Revoluției
    • str. Lalelelor

Restricții de circulație rutieră: Miercuri, 30 noiembrie

  • între orele 9.00 și 13.00, pentru ceremonial militar/depunere coroane de flori/ alte evenimente, pe străzile:
    • Bd. Ferdinand (Gara CFR și Prefectura Alba)
    • Piața Ion. I.C. Brătianu
    • Piața Iuliu Maniu
    • str. Ardealului
    • str. Olteniei
    • str. București
    • str. Basarabiei
    • str. Frederic Mistral
  • între orele 10.00 și 22.00, pe:
    • str. Unirii (de la sens giratoriu în Cetatea Alba Carolina, punct acces operat de Poliția Locală)

Și traficul pietonal va fi restricționat în zona depunerilor de coroane de flori la statuile personalităților istorice, dar și pe podul de sticlă (Cetatea Alba Carolina), pentru retragerea cu torțe, între orele 18.30-19.00

  • între orele 13.00 și 17.00, pentru repetiții parada militară în intervalul orar 14.00-16.00 pe străzile:
    • Bd Încoronării
    • Bd. 1 Decembrie 1918
    • Bd. Horea
    • str. Gheorghe Pop de Băsești
    • str. Crișan
    • str. Cetății
    • str. Cloșca
    • str. Apulum
    • str. Izvorului
    • str. Dr. Ion Rațiu
    • str. Ion Agârbiceanu
    • Bd. Transilvaniei (parcările pasaj Bd. Transilvaniei)
    • Calea Moților (de la intersecția cu str. Horea la intersecția cu Bd. Revoluției)
    • Bd. Revoluției
    • str. Lalelelor

Pentru respectarea măsurilor de restricționare a traficului rutier la intersecția străzilor Izvor, Cetății, Crișan, Ion Agârbiceanu, dr. Ion Rațiu, Pavlov, 9 Mai, Septimius Severus cu cele restricționate, fluidizarea circulației va fi asigurată de Poliția Locală.

Străzile cu restricții de circulație joi, 1 Decembrie 2022

  • între orele 9.00 și 24.00
    • str. Unirii (de la sens giratoriu în Cetatea Alba Carolina)
    • str. Aurel Vlaicu
    • str. Crișan
    • str. Mihai Viteazul (zona CCS)
    • Aleea Sf. Capistrano (de la bariera de acces în Cetatea Alba Carolina, punct operat de Poliția Locală)
  • între orele 12.00 și 16.00
    • Bd. Încoronării
    • Bd. 1 Decembrie 1918
    • Bd. Horea
    • str. Gheorghe Pop de Băsești
    • str. Crișan
    • str. Cetății
    • str. Cloșca
    • str. Apulum
    • str. Izvorului
    • str. Dr. Ion Rațiu
    • str. Ion Agârbiceanu
    • Bd. Transilvaniei (parcările pasaj Bd. Transilvaniei)
    • Calea Moților (de la intersecția cu str. Horea la intersecția cu Bd. Revoluției)
    • Bd. Revoluției
    • str. Lalelelor
    • str. Pavlov
    • str. 9 Mai
    • str. Ștefan cel Mare
    • str. Septimius Severus
    • str. Vânătorilor
    • str. Toporașilor
    • str. Vasile Goldiș
    • str. Tache Ionescu
  • între orele 12.00-24.00
    • Bd. 1 Decembrie 1918 (de la intersecția cu str. Vasile Goldiș până la intersecția cu str. Cloșca)

Trafic pietonal restricționat

  • în zona Sălii Unirii pe durata evenimentului ”Primirea Soliilor”
  • în zona Monumentul Unirii și Podul Unirii (de sticlă), pentru ceremonial militar (13.00-14.30)
  • în zona pasaj pietonal, inclusiv lifturi acces, pentru ceremonial militar (12.00-15.00)

Parcări speciale pentru autocare: Piața Consiliul Europei, zona Aleea Sf. Capistrano (RYMA), str. Ghe. Pop de Băsești (o bandă).

Alte restricții sunt posibile, dacă se constată valori de trafic crescute considerabil, ce pot duce la blocaje rutiere, în special în zonele de desfășurare a manifestărilor.

Măsurile specifice de restricționare a traficului rutier vor fi duse la îndeplinire de către Poliția Română, în colaborare cu Poliția Locală Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement