Connect with us
Advertisement

Eveniment

Atacurile asupra pădurarilor, pedepsite mai aspru. Legea a fost adoptată la Senat

Publicat

Ultrajul comis asupra personalului silvic, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Proiectul de lege a fost adoptat luni de plenul Senatului cu u 120 de voturi „pentru”.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de ultraj, prevăzută de Codul penal.

„Faptele prevăzute în alin. (1)- (3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate”, se arată în proiectul de lege.

Conform expunerii de motive, iniţiatorul consideră că înăsprirea regimului sancţionator pentru ultrajul săvârşit împotriva personalului silvic va conduce, pe termen scurt, la descurajarea actelor de agresiune la adresa autorităţii statului, permiţând personalului de specialitate silvică să-şi îndeplinească atribuţiile într-un cadru mai sigur, iar pe termen lung va contribui la scăderea infracţionalităţii în general.

„Această propunere legislativă este motivată în primul rând de intensificarea fără precedent a cazurilor de agresiune fizică / psihică, îndreptate împotriva personalului silvic care îşi face doar datoria, prin îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, pentru apărarea integrităţii fondului forestier naţional”, se mai arată în expunerea de motive.

Iniţiatorul acestui proiect este senatorul UDMR Tanczos Barna, ministrul Mediului.

„Este un proiect de act normativ extrem de important, este o iniţiativă care vine din partea Federaţiei Silva în urma repetatelor atacuri la adresa personalului silvic din structurile de stat sau private. Din păcate, în foarte multe judeţe, activitatea pădurarilor şi a celor care ocrotesc pădurea este îngreunată, este aproape imposibilă în anumite situaţii, datorită acestor atacuri la persoană şi nu vorbim de defăimare, nu vorbim de atacuri în presă, ci atacuri la integritatea lor fizică.

Viaţa lor câteodată este pusă în pericol şi cred că este nevoie de o acţiune fermă din partea Parlamentului prin care aceste infracţiuni la adresa personalului silvic vor fi trecute în aceeaşi categorie de infracţiuni ca şi cum atacul s-ar produce la adresa poliţiştilor, jandarmilor sau celor care se ocupă paza şi integritatea cetăţenilor. Este un prim pas pentru a opri acest fenomen”, a spus Tanczos Barna, în plenul Senatului.

Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect, el urmează să fie dezbătut şi supus votului şi în Camera Deputaţilor.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement